Deputatul PSD Anghel Stanciu a fost trimis în judecată pentru conflict de interese, după ce ANI a constatat în 2011 că social-democratul și-a angajat fiul și nora la cabinetul său parlamentar din Iași.
Dosarul lui Stanciu va fi judecat la Înalta Curte de Casație și Justiție, transmite Realitatea Tv.
“În urma evaluărilor demarate la data de 28.06.2011, s-au constatat următoarele: Anghel Stanciu, deputat în Parlamentul României, a propus angajarea și a avizat contractele individuale de muncă privind angajarea lui Cătălin Anghel Stanciu şi Eleonora Maria Stanciu, fiul și nora acestuia, în perioada 15.12.2008 – în prezent, în funcțiile de referenți în cadrul Biroului Parlamentar – Circumscripția electorală nr. 24 Iași, încălcând, astfel, prevederile Legii nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei. Beneficiul patrimonial obţinut, în perioada 15.12.2008 – în prezent, de către Anghel Stanciu şi Eleonora Maria Stanciu, fiul și nora lui Anghel Stanciu a fost de 53.868 lei (aproximativ 12.527 Euro)”, se arată într-un comunicat al ANI”, transmitea ANI în decembrie 2011.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News