Un document secret cu informaţii despre securitatea lui Barack Obama, pierdut în Australia

obama
obama
Alegeri prezidentiale 2024

Un document secret care conţinea informaţii despre traseul preşedintelui SUA şi măsurile luate pentru protejarea acestuia în cursul vizitei în Australia a fost pierdut de Guvernul australian, fiind găsit de un jurnalist.

Documentul secret de 125 de pagini, intitulat "Programul general şi măsurile de securitate", a fost găsit de un jurnalist de la ziarul The Age pe o stradă din Canberra, la 100 de metri de intrarea în Parlamentul australian. Barack Obama a efectuat o vizită de 28 de ore în Australia, care s-a încheiat joi, anunţând trimiterea de trupe americane la baze din această ţară, informează site-ul TMNews, afiliat CNN.

Potrivit presei australiene, pe documentul pierdut scrie clar că informaţiile conţinute "nu pot fi dezvăluite, direct sau indirect, persoanelor neautorizate".

Documentul descrie în amănunt programul vizitei lui Barack Obama, fiind oferite inclusiv detalii precum pe ce uşă a limuzinei urma să coboare preşedintele SUA. În plus, sunt şi numerele de telefon ale unor oficiali de rang înalt americani şi australieni.

Guvernul australian a declanşat o investigaţie în acest caz.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel