Trei români au beneficiat de un transplant salvator, în urma gestului umanitar făcut de familia unui donator din Bulgaria care se afla în moarte cerebrală.
Datorită acordului de colaborare dintre Agenția Națională de Transplant şi Agenția Executivă de Supervizare Medicală a Republicii Bulgaria, gestului plin de umanitate al familiei unui donator aflat în moarte cerebrală la UniHospital, Panagyurishte – Bulgaria, și eforturilor susţinute ale echipelor medicale din cele două ţări, viaţa a fost predată, precum o ştafetă, de la un cetăţean bulgar către trei români.
Echipa de chirurgi de la Institutul Clinic Fundeni, formată din Dr. Guenadiy Vatachki, Dr. Darina Barzan, Dr. Ioana Danciuc și Dr. Oana Evelina Pasăre, s-a deplasat în data de 3 ianuarie, cu sprijinul SMURD, la UniHospital Panagyurishte, pentru prelevarea ficatului şi rinichilor de la un donator bulgar aflat în moarte cerebrală, a cărui familie a fost de acord cu donarea de organe.
Cu sprijinul echipei medicale de la UniHospital Panagyurishte şi colaborarea foarte bună cu echipa Agenției Executive de Supervizare Medicală a Republicii Bulgaria, intervențiile de prelevare s-au realizat cu succes, iar o nouă misiune salvatoare de vieţi a fost posibilă. Efortul lor a fost preluat de echipele medicale de transplant ale Institutului Clinic Fundeni şi Spitalului Clinic “Dr. C.I.Parhon” Iaşi, salvând alţi trei români din ghearele suferinţei.
În urma gestului umanitar făcut de familia donatorului, un alt pacient aflat în stare critică a beneficiat de un transplant hepatic salvator, realizat de echipa chirurgicală a Centrului de Transplant Hepatic a Institutului Clinic Fundeni. Alţi doi pacienţi au primit şansa mult aşteptată pentru un transplant renal, intervenţii realizate cu succes în cadrul Centrelor de Transplant Renal ale Institutului Clinic Fundeni şi Spitalului Clinic “Dr. C.I. Parhon” Iaşi.
Agenţia Naţională de Transplant mulţumeşte tuturor echipelor medicale care fac posibilă salvarea celor pentru care transplantul reprezintă singura şansă la viaţă şi care aleg să-şi facă datoria cu responsabilitate şi profesionalism în aceste zile complicate. De asemenea, au mulțumit Inspectoratul General de Aviatie al M.A.I. – SMURD şi Serviciului de Ambulanţă pentru implicarea şi sprijinul prompt acordat în transportul echipelor medicale şi a organelor.
Gândurile de mulţumire şi recunoştinţă se îndreaptă către donatori şi familiile acestora. Gestul de a ajuta alţi oameni necunoscuţi, oferindu-le o şansă la viaţă, este unul nepreţuit, o dovadă a umanităţii în forma sa cea mai pură, scrie BZI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News