Un expert OMS avansează data când pandemia de coronavirus ar putea fi controlată.
Maria Neira, directorul Departamentului de Sănătate Publică din cadrul OMS, consideră că dacă vaccinarea progresează, pandemia COVID-19 ar putea fi controlată în martie 2022.
În declarațiile sale pentru RAC1, endocrinologul a spus că putem începe să vorbim despre finalul pandemiei într-un viitor apropiat. Medicul a zis că ar fi bine să învățăm din actualele greșeli pentru a acționa mai bine pe viitor.
"Trebuie să profităm de tot ce s-a întâmplat în această pandemie a ne îmbunătăți condițiile de viață. Ar trebui să ne revizuim puțin modalitățile de consum, producție și stil de viață, astfel încât sănătatea noastră să fie mult mai protejată", a declarat directorul Departamentului de Sănătate Publică din cadrul OMS, scrie 20min.es.
Peste 10.000 de persoane au fost vaccinate în ultimele 24 de ore în România, a anunțat marți CNCAV.
Astfel, din cele 10.413 persoane vaccinate, 7.487 au primit prima doză, iar 2.926 pe cea de-a doua.
De la începutul campaniei, în decembrie 2020, în România au fost vaccinate 5.335.717 persoane, dintre care 5.221.105 cu ambele doze.
În ultimele 24 de ore a fost înregistrată o singură reacție adversă, iar de la începutul campaniei numărul reacțiilor adverse raportate a ajuns la 17.082.
CNCAV precizează că 66 de reacții adverse sunt în curs de investigare.
Până astăzi, 14 septembrie, pe teritoriul României au fost confirmate 1.126.582 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.929 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Până astăzi, 35.132 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 13.09.2021 (10:00) – 14.09.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 96 de decese (55 bărbați și 41 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Brăila, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Dolj, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 96 de decese, 1 a fost înregistrat la categoria de vârstă 20-29 de ani, 2 la categoria de vârstă 30-39 ani, 6 la categoria de vârstă 40-49 ani, 5 la categoria de vârstă 50-59 ani, 29 la categoria de vârstă 60-69 ani, 29 la categoria de vârstă 70-79 ani și 24 la categoria de vârstă peste 80 ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu