Un fermier este acuzat de DNA. A obținut, cu acte false, trei milioane de lei

Foto cu rol ilustrativ: Freepik
Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Fermierul a prezentat Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură mai multe acte false.

Un fermier a fost trimis în judecată de procurorii DNA, fiind acuzat că a obţinut, prin acte false, de la APIA, aproape 3 milioane lei reprezentând fonduri nerambursabile.

Inculpatul va fi judecat pentru folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri, în formă continuată.

"În cursul anilor 2017, 2018 şi 2020, în contextul efectuării unor controale de către inspectorii din cadrul Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), inculpatul ar fi prezentat acestora mai multe documente false (autorizaţie de mediu şi un contract de comodat având ca obiect o platformă de gunoi) din care reieşea faptul că fermierul îndeplinea condiţiile de eligibilitate referitoare la protecţia mediului. Acţionând în această manieră, inculpatul ar fi obţinut suma totală de 2.919.296 lei, reprezentând fonduri nerambursabile, remise acestuia în contextul schemelor şi măsurilor de sprijin pentru fermieri, în România", se arată într-un comunicat emis, vineri, de DNA.

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 2.919.296 lei.

În cauză s-au dispus măsuri asigurătorii.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Alba cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel