Într-o țară care se învecinează cu România, Ucraina, confruntările între protestatari și forțele de ordine au transformat Kievul într-un adevărat teatru de război. Oficial, în ultimele două zile, zeci de persoane au fost rănite, iar alte câteva sute au fost rănite. Prin urmare, se impunea ca la București să se discute și să se decidă măsurile necesare a fi luate în funcție de evoluția evenimentelor de la Kiev, consideră fostul ministru al Apărării, Ioan Mircea Pașcu, care se miră că încă nu a fost convocat un CSAT pe tema violențelor din Ucraina.
[caption id="attachment_429374" align="alignleft" width="310"] Sursa foto: Vocea Rusiei[/caption]"Suntem ţară de graniţă şi avem un obiectiv naţional, să spunem aşa, integrarea Moldovei în Uniunea Europeană. Acestea sunt obiectivele noastre: pe de o parte, securitatea noastră, pe de altă parte, chestiunea de sprijinire în continuare a Moldovei. Ele pot să se suprapună la un moment dat, dacă situaţia se deteriorează, situaţia de securitate se deteriorează în zona Moldovei. Dar în acelaşi timp, eu, personal, fiind implicat în asemenea tipuri de acţiuni multă vreme, mă mir că n-a fost convocat încă un CSAT. Bun, ar putea să existe această situaţie că trebuia să fi văzut ce s-a hotărât la Bruxelles aseară, dar până acum văd că altele au fost preocupările la nivelul celor care trebuie să convoace CSAT-ul şi în nici un caz discuţia serioasă a problemelor de acolo", a declarat, vineri, la RFI, europarlamentarul PSD Ioan Mircea Pașcu.
Întrebat ce anume ar trebui să discute CSAT-ul, eurodeputatul PSD a răspuns: "CSAT-ul ar trebui să discute practic ce măsuri putem să luăm în anumite ipoteze şi acest lucru ar trebui să fie pus la punct de către cei care sunt plătiţi să facă lucrul acesta şi să se ia anumite decizii, în caz că se întâmplă ceva, suntem pregătiţi să luăm A, B, C. Deci asta e chestiunea pe care aş vedea-o eu la un CSAT. Plus o poziţie unitară. Până acum, n-am avut decât câteva declaraţii legate de situaţie, una-două venite de la Cotroceni, alta aseară de la domnul Corlăţean. Deci ne-ar trebui, după părerea mea, mai multă unitate şi dinamism pe această chestiune".
Vineri, preşedintele ucrainean Viktor Ianukovici, a anunțat că inițiază alegeri prezidențiale anticipate, precum și revenirea la Constituţia din 2004 cu redistribuirea prerogativelor în avantajul unei republici parlamentare, în urma negocierilor cu liderii opoziţiei, reprezentanţilor Rusiei şi UE.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu