Un fost lider comunist, Bela Biszku, a fost arestat la Budapesta pentru rolul său în represiunea care a urmat insurecţiei ungare împotriva Uniunii Sovietice în 1956, a anunţat luni Oficiul procurorului, relatează AFP.
"Bela Biszku a fost arestat pentru crime de război în legătură cu focuri de armă care au cauzat moartea mai multor persoane în timpul evenimentelor de după insurecţia din 1956", a anunţat pentru jurnalişti Procurorul principal din Budapesta, Tibor Ibolya.
"Dacă este recunoscut vinovat, această crimă este pasibilă cu o pedeapsă de închisoare pe viaţă", a adăugat Ibolya. Bela Biszku, care a fost ministru de Interne în perioada 1957-1961, va împlini 91 de ani joi. Este ultimul lider aflat încă în viaţă, potrivit procurorului, care ar putea fi responsabil pentru rolul jucat în timpul insurecţiei, care a fost înăbuşită de către URSS.
Procurorul a anunţat că nu era necesar să-l plaseze în detenţie preventivă, dar, în schimb, parchetul a solicitat să fie sub arest la domiciliu.
Anul trecut, Guvernul conservator al lui Viktor Orban a modificat legislaţia maghiară în exerciţiu, astfel încât persoanele suspecte că au participat la represaliile de după insurecţia din 1956 să poată fi urmărite penal.
Ca urmare a acestei decizii, mai mulţi deputaţi din partidul de extrema dreaptă Jobbik au depus o plângere împotriva lui Bela Biszku, care a declarat într-un interviu televizat în 2010 că nu avea ce să-şi reproşeze şi că Imre Nagy, şeful Guvernului maghiar executat în 1958 de către comunişti, "a primit ce a meritat".
Revolta împotriva regimului sovietic a debutat pe 23 octombrie printr-o manifestaţie studenţească şi a fost reprimată în sânge pe 4 noiembrie de tancurile trimise de către Moscova.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News