Un fotbalist a provocat un accident mortal la Sofia. Proteste în stradă

Fotografie de la Artyom Kulakov, Pexels
Fotografie de la Artyom Kulakov, Pexels

Fostul fotbalist Gheorghi Semerdjiev a provocat un accident mortal în capitala Bulgariei, Sofia. Zeci de persoane au protestat la locul tragediei. 

Publicitate

Zeci de cetăţeni bulgari s-au adunat la locul accidentului rutier petrecut la Sofia, în urma căruia două tinere în vârstă de 22 şi 26 de ani au decedat. Câţiva participanţi au depus flori în memoria victimelor şi au blocat traficul în semn de protest faţă de tragicul incident.

Fostul fotbalist Gheorghi Semerdjiev, în vârstă de 36 de ani, care se afla la volanul jeep-ului care a provocat accidentul, a fost arestat. Potrivit datelor de până acum, maşina pe care o conducea se deplasa cu viteză mare, a lovit un taxi la o intersecţie, iar apoi s-a izbit de liftul exterior al unei staţii de metrou. Din cauza impactului puternic, maşina s-a rupt în două şi o jumătate a lovit mortal cele două tinere, care se deplasau în afara carosabilului la momentul respectiv. Şoferul a reuşit să fugă de la locul accidentului, însă a fost prins ulterior.

Acesta are antecedente penale, are permisul de conducere suspendat, zeci de abateri la trafic, inclusiv consum de droguri, au dezvăluit poliţiştii. Protestatarii au solicitat guvernului măsuri urgente pentru a pune capăt impunităţii pe şosele, scrie Rador. 

Marea Britanie schimbă legea. Şoferii care produc accidente mortale, închişi pe viaţă

O nouă lege va permite judecătorilor să închidă pe viață șoferii criminali. Legea actuală le permite judecătorilor să îi condamne pe șoferi doar pentru o perioadă maximă de 14 ani, dar, acum un șofer care ucide ar putea fi închis pe viață.

Noua lege privind poliția, criminalitatea, condamnările și instanțele de judecată din UK va permite judecătorilor să condamne la închisoare pe viață șoferii periculoși care ucid sau șoferii neglijenți care ucid când sunt beți sau drogați.

Ministrul justiției, Dominic Raab, a declarat: "Prea multe vieți au fost pierdute din cauza unui comportament imprudent la volan, care a devastat familii. Am modificat legea astfel încât cei responsabili se vor confrunta acum cu posibilitatea de a sta pe viață în spatele gratiilor".

De asemenea, se va introduce o nouă infracțiune - provocarea de vătămări grave prin conducere neglijentă, care îi va viza pe cei care provoacă altora răni pe termen lung sau permanente.

De asemenea, noile norme vor permite judecătorilor să acorde persoanelor cu deficiențe de auz sprijinul unor interpreți în în timpul deliberărilor. Până acum, doar cei 12 jurați jurați puteau în sala de deliberare, împiedicând efectiv participarea persoanelor cu deficiențe de auz, scrie Mediafax.

"Cercul de siguranţă", regula pe care trebuie să o ştie toţi şoferii pe autostradă 

"Cercul de siguranţă spune aşa: trebuie să am şi în faţă, şi în spate, şi în lateral spaţiu suficient cât să fiu în siguranţă. Cum faci să ai spaţiul lateral? Ei bine, cu cât spaţiul lateral este mai mic, cu atât mergi cu viteză mai mică. Când mergi pe o şosea liberă, într-un oraş, poţi merge cu 50km/h. Când mergi printre blocuri, unde sunt maşini parcate pe stânga şi pe dreapta, şi treci cu oglinda la 20 cm de maşina din stânga şi 20 cm de cea din dreapta, legal poţi merge tot cu 50 km/h. Dar cercul de siguranţă presupune să mergi, la o astfel de distanţă, cu 20 km/h. Dacă se deschide o uşă? Dacă dintre maşini sare ceva în faţă? Trebuie să poţi opri. Cu toate că eşti pe o stradă unde poţi merge cu 50 km/h. 

Aşa e şi pe autostradă. Mergi cu 130 km/h, când în stânga ai o bandă, când în dreapta ai o bandă de siguranţă goală. Dar când treci pe lângă o maşină oprită şi nu poţi trece pe banda 2 din cauza aglomeraţiei, regula cercului de siguranţă, care se predă doar la cursuri de conducere defensivă, nu şi la şcoala de şoferi, spune că trebuie să reduci viteza. Nu poţi trece cu 130 km/h când eşti la 30 cm de o maşină oprită. Când ai 1,5 metri până la parapet, poţi merge repede, pentru că parapetul nu îţi sare în faţă niciodată", a declarat Titi Aur pentru DC NEWS. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel