Fotbalistul irlandez Aaron Connolly, atacantul echipei engleze Sunderland, a dezvăluit faptul că ani de zile s-a luptat cu alcoolul, menţionând că a petrecut o lună de zile la un centru de dezintoxicare şi a înţeles astfel că această adicţie îl afecta serios, potrivit Reuters.
Jucătorul de 24 de ani, care s-a confesat pe marginea problemelor sale cu alcoolul într-un interviu pentru site-ul clubului din liga a doua cu prilejul marcării Zilei mondiale a sănătăţii mintale, a arătat spre debutul său extraordinar în Premier League când încă era un tânăr a fost începutul căderii sale.
"Am avut tot ce putea visa un tânăr, dar nu am putut să îmi gestionez adicţia", a spus Connolly. Avea 19 ani când juca pentru Brighton şi a marcat primele sale două goluri în Premier League într-un meci împotriva lui Tottenham Hotspur.
"Telefonul a sunat după meciul cu Tottenham", a spus Connolly.
"A fost una dintre cele mai bune zile din viaţa mea, dar de asemenea a fost şi una dintre cele mai grele pentru ceea ce a urmat după aceea în următorii cinci ani de la acel moment", a adăugat irlandezul.
"Am încetat să mai lucrez. Am început să fiu extravagant şi nu m-am schimbat într-o persoană bună după aceea. Am fost dificil cu cei din jurul meu, nimeni nu-mi putea spune ceva. Nu ştiam cum să gestionez, ca să fiu sincer", a explicat Connolly. "Spuneam mereu părinţilor mei că am început să trăiesc viaţa de fotbalist fără partea de fotbal din ea şi asta a fost cea mai grea parte şi anume să recunosc la un moment dat că nu făceam toate acele lucruri care mă duseseră în acea poziţie. Este dureros să mă uit înapoi şi să vorbesc", potrivit fotbalistului lui Sunderland.
"Am avut probleme înafara terenului şi au fost scoase în evidenţă destul. Am pierdut traiectoria pe care mergeam şi de ce jucam fotbal, urmărind lucruri pe care nu le aveam în vedere înainte de golul de la Tottemham", a explicat Connolly. Connolly a înscris de opt ori pentru Hull City în sezonul trecut, dar a declarat că viaţa sa se destrăma înafara terenului. În timp ce bucuria sa revenea pe teren când juca fotbal, el căuta să se îmbete după ce ieşea de pe teren. "La sfârşitul lunii iulie am considerat că era prea mult, că nu mai puteam face asta, să trăiesc aşa cum o făceam", a spus atacantul.
"Îi afecta pe cei din jurul meu, familia şi prietenii. În principal mă afecta pe mine", a mai spus el. Perioada petrecută la dezintoxicare a descris-o drept cea mai bună şi cea mai rea lună a vieţii sale.
"Viaţa mea era greu de gestionat. Nu puteam controla alcoolul. Ajunsesem în punctul în care trebuia să iau decizia că aveam nevoie de tratament clinic", a declarat atacantul lui Sunderland. "I-am spus agentului meu să nu contacteze niciun club. Nu făceam asta pentru fotbal, ci făceam ca să îmi pot relua viaţa", a mai adăugat Connolly. Connolly a semnat cu Sunderland în septembrie după ce contractul său cu Hull City a expirat. Nu a jucat în niciun meci, încă, dar a fost pe bancă la meciul egal 2-2 cu Leeds United din 4 octombrie, transmite Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu