Un cetăţean francez a fost condamnat luni de un tribunal din Rusia la 10 luni de închisoare pentru că a încercat să dea mită în timp ce poliţişti îi verificau actele de identitate, a declarat avocatul său, care a apreciat că decizia tribunalului este "de neînţeles'', relatează AFP.
Aflat în arest preventiv de cinci luni în Rusia, Gurvan Le Gall, care neagă acuzaţiile aduse, va trebui să execute în continuare 47 de zile de închisoare, conform sistemului de contabilizare al justiţiei ruse.
Originar din oraşul Le Havre (Normandia, vestul Franţei), Gurvan Le Gall, 40 de ani, este fondatorul unei şcoli de cursuri de limba franceză online în oraşul rus Samara, pe malul râului Volga. El a fost arestat la sfârşitul lunii martie la Togliatti, în apropiere de Samara, în timpul unui control al poliţiei în cursul căruia, neavând toate documentele administrative în regulă, ar fi oferit poliţiştilor o mită de 15.000 de ruble (aproximativ 200 de euro), potrivit acuzării.
Potrivit avocatului Alexandre Delavay, care a denunţat o decizie judecătorească total disproporţionată şi de neînţeles, Gurvan Le Gall a fost convins să plătească o amendă poliţiei şi nu a încercat să ofere mită. A plătit pentru faptul că nu a pledat vinovat într-un sistem judiciar rus în care achitările sunt rare, a spus Delavay.
Sunt foarte obosit de această poveste. Sunt în închisoare de cinci luni fără mijloace de a-mi contacta rudele şi pe sora mea, pe care o iubesc foarte mult. Vreau să mă întorc în Franţa, în Le Havre, unde se află ei, a declarat Gurvan Le Gall în timpul audierii, potrivit afirmaţiilor traduse în limba rusă de presa locală.
Francezul a susţinut că şi-a realizat visul, stabilindu-se în Rusia, potrivit site-ului şcolii sale. Procedurile administrative pentru cetăţeni străini şi turişti, moştenite din epoca sovietică, se menţin complexe în Rusia, notează AFP.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu