Un general al Ucrainei susţine că trupele sale au depăşit prima linie rusească din Zaporojie. Lupte grele sunt în desfăşurare și în Doneţk şi Harkov

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Armata ucraineană a realizat o străpungere importantă a defensivei ruseşti pe un sector al frontului în provincia sud-estică Zaporojie, a susţinut un general ucrainean într-o declaraţie acordată duminică ziarului britanic The Guardian, citat de agenţiile AFP şi EFE.

„Ne aflăm în prezent între prima şi a doua linie a defensivei ruse”, afirmă generalul Oleksandr Tarnavski, comandant al contraofensivei armatei ucrainene în sud, pe axa de atac ce urmăreşte atingerea Mării Azov şi tăierea coridorului terestru ar armatei ruse către Crimeea şi celelalte teritorii din sudul Ucrainei.

„Acum acţionăm pentru distrugerea unităţilor inamice însărcinate cu protecţia trupelor ruse care se retrag în spatele celei de-a doua linii defensive a lor”, a adăugat acelaşi general, la câteva zile după ce Kievul a anunţat o victorie simbolică prin eliberarea satului Robotine, deşi atunci trupele ucrainene încă nu îl controlau complet. Bloggeri militari ruşi au confirmat între timp că trupele ruse s-au retras şi din partea de sud a acestui sat, pe care trupele ucrainene l-au încercuit parţial în timp ce au continuat înaintarea către satul Novoprokopivka, situat câţiva kilometri mai la sud.

Potrivit generalului Tarnavski, armata ucraineană a fost întârziată în contraofensiva sa întrucât „a avut nevoie de mai mult timp decât a crezut pentru deminarea teritoriilor”. „Din păcate, evacuarea răniţilor (ucraineni) a fost dificilă pentru noi. Şi în plus ne-a complicat înaintarea", a adăugat el, recunoscând că armata ucraineană suferă pierderi grele. „Cu cât ne apropiem mai mult de victorie, cu atât este mai dificil. De ce? Pentru că, din păcate, pierdem cei mai puternici şi mai buni soldaţi”, a admis el.

Potrivit unui alt responsabil militar ucrainean, Ilia Ievlaş, purtător de cuvânt al armatei, lupte grele sunt în desfăşurare de asemenea în provinciile Doneţk şi Harkov, în special în sectorul de front Kupiansk-Liman, numele a două mari oraşe din zonă. Trupele ruse desfăşoară în direcţia oraşului Kupiank o ofensivă pentru care au fost desfăşurate forţe semnificative, cu obiectivul de a ocupa din nou această provincie eliberată de armata ucraineană printr-o ofensivă-fulger toamna trecută, informează Agerpres.

În ultima lună, în ceea ce pare a fi o scurgere organizată de informaţii, presa americană citează responsabili de la Washington care critică sub acoperirea anonimatului strategia ucraineană în contraofensiva pe care a lansat-o la începutul lunii iunie. În esenţă, aceştia reproşează Kievului că şi-a dispersat prea mult trupele în loc să le concentreze pe o axă potrivită de atac pentru a putea străpunge defensiva rusească.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel