Un grup de 25 de mineri de la Motru vor să dea SNLO în judecată

minerii
minerii

Sătui că de aproape opt luni nu primesc decât un sfert din salariul cuvenit, 25 de mineri de la Mina Motru se pregătesc să acţioneze în instanţă conducerea Societăţii Naţionale a Lignitului Oltenia, informează ziarul Pandurul.

Autor: Adrian Stroescu

Minerii nu ştiu de ce s-au ales cu o astfel de măsură şi spun că nu poate fi vorba de şomaj tehnic pentru că ei nu au semnat nimic. Şeful SNLO, Daniel Burlan, îi contrazice însă şi spune că tot personalul de la Mina Motru a fost în şomaj tehnic şi că despre asta e vorba.

Minerii de la Mina Motru au sesizat acest lucru avocatului Gheorghe Pecingină. Potrivit lui Gheorghe Pecingină, oamenii s-au plâns că din luna februarie primesc cu 25% mai puţin la salariu fără să ştie însă de ce. „Am rămas surprins când am aflat că sunt 25 de angajaţi de la Mina Motru care primesc salariile incomplete. Ei mi-au sesizat acest lucru pentru că liderul lor de sindicat nu îi informează ce se întâmplă. Săptămâna viitoare o să demarez acţiunea în instanţă şi o să-i reprezint pe toţi ”, a declarat Gheorghe Pecingină, avocat.

Minerii susţin că nu poate fi vorba de şomaj tehnic pentru că ei nu au semnat nicio decizie în acest sens şi că dacă era vorba de asta ar fi trebuit să fie informaţi. „Ştiu că activitatea de subteran e pe cale să se închidă dar asta se întâmplă din luna februarie. Ei spun că nu au primit decizie de şomaj tehnic”, a adăugat Pecingină. Cristea Fluerătoru, liderul de sindicat de la Motru, nu a putut fi contactat pentru a lămuri situaţia celor 25 de mineri. În schimb, directorul general al SNLO, Daniel Burlan a precizat decât că „nu poate fi vorba de altceva decât de şomaj tehnic, asta e măsura care s-a aplicat la subteranul din Motru”.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel