Un bărbat în vârstă de 76 de ani din Iași a încercat să își pună capăt zilelor, la un an după ce și-a găsit nepotul de 14 ani spânzurat.
Un bărbat de 76 de ani din Iași care, în 2020 și-a găsit nepotul de 14 ani spânzurat de un copac, a încercat să-și pună capăt zilelor. Ieșeanul a fost salvat după ce a ajuns la UPU Iași, în noaptea zilei de 13 martie 2021, scrie BZI.
Încercând să se sinucidă, ieșeanul în vârstă de 76 de ani a înghițit mai multe pastile și s-a tăiat cu un cuțit pe antebrațe și în regiunea inghinală.
„Sâmbătă noaptea, bărbat de 76 de ani din Iași, tentativă autolitică prin ingestie voluntară plurimedicamentoasă cu medicamente cu viză cardiologică, declarativ în cantități foarte mari și plăgi autolitice cu cuțitul antebrațe bilateral și regiunea inghinală stânga, plăgi superficiale. A fost tratat în UPU și stabilizat, ulterior trimis la Institutul de Psihiatrie”, a declarat prof. univ. dr. Diana Cimpoeșu, șefa UPU-SMURD Iași.
Psihologii spun că șansele de a recurge la o tentativă de suicid ar fi fost reduse dacă apela din timp la sprijin de specialitate.
„Șocul este unul foarte mare. Bunicul a suferit o traumă. Are nevoie de ședințe de consiliere psihiatrică și de psihoterapie în continuare. Pe moment, atunci când l-a găsit pe nepot sinucis, a fost afectat, dar treptat a apărut și depresia. Este clar că a recurs la aceste gesturi cu intenția de a se sinucide, fiind grav afectat și aflat într-un episod de depresie majoră. După astfel de scene traumatizante sunt necesare ședințe de consiliere psihologică. Sunt terapii care utilizează pentru persoanele în vârstă chestionare pentru screening și diagnostic. Fără consiliere, trauma nu poate fi depășită. Este foarte important și sprijinul familiei”, a explicat Cristina Chițimuș, psiholog și psihoterapeut din Iași.
Sursă: BZI
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News