Un informatician bulgar, arestat după piratarea masivă de date fiscale

Un informatician bulgar în vârstă de 20 de ani a fost arestat după o piratare masivă de date fiscale ce a zguduit ţara, a anunţat miercuri serviciul de luptă împotriva criminalităţii organizate, eliminând ipoteza implicării Rusiei, informează France Presse. 

'Această intruziune (în sistemul informatic al fiscului) a fost efectuată în Bulgaria, la Sofia, de un bărbat de 20 de ani', a declarat Iavor Kolev, şeful unităţii de combatere a criminalităţii informatice, la televiziunea bTV. Suspectul a fost arestat marţi seară la biroul său din Sofia, unde este responsabil pentru testarea şi îmbunătăţirea securităţii sistemelor informatice, a precizat acest responsabil.

Mai multe media bulgare au primit luni de la o adresă de e-mail din Rusia aproximativ 11 gigabiţi de date fiscale referitoare la aproximativ un milion de persoane fizice şi juridice din Bulgaria. Mesajul de poştă electronică către mass-media a fost însoţit de observaţii dispreţuitoare la adresa guvernului de la Sofia, a cărui securitate cibernetică era descrisă ca o 'parodie'.

Ministrul de interne Mladen Marinov s-a referit marţi la un atac din 'străinătate' asupra 'securităţii naţionale', subliniind originea rusească a e-mail-ului şi stabilind o posibilă legătură cu decizia recentă a Sofiei de a achiziţiona avioane de luptă americane F-16. În această etapă, 'ancheta încearcă să stabilească cu certitudine dacă (arestatul) este autorul pirateriei şi dacă are complici', a subliniat Kolev. Prim-ministrul bulgar Boiko Borisov a salutat miercuri rapiditatea cu care a acţionat echipa de combatere a criminalităţii informatice în identificarea presupusului autor al pirateriei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel