Un italian a furat un plic în care se aflau aproape 8.000 de euro de la românca pe care a ucis-o și ulterior, a făcut o donație la biserică.
Procurorii din Aosta i-au adus o nouă acuzație lui Gabriel F., italianul de 35 de ani arestat pe 21 aprilie pentru uciderea româncei Elena Raluca Ș. Anchetatorii spun că, după crimă, bărbatul i-a furat victimei sale din apartamentul situat în Viale dei Partigiani un plic în care se aflau aproape 8.000 de euro, scrie Aosta Sera.
În locuința cu pricina, Elena Raluca Ș., originară din Galați, ar fi obișnuit să se întâlnească cu clienții care o contactau în urma unor anunțuri de pe site-uri de escorte. Unii clienți ar fi fost deja audiați.
Gabriel F. și-a mărturisit crima în urmă cu o săptămână, la interogatoriu, recunoscând totodată și că a luat din casă un plic cu bani.
El a susținut că a folosit banii pentru a plăti șoferii de taxi cu care s-a plimbat în zilele dintre crimă și arest, a achitat chiria pentru casa unde locuia, a cumpărat două telefoane mobile pentru nepoți și a făcut o donație într-o biserică.
Elena Raluca Ș. a fost găsită fără suflare pe 17 aprilie, în apartamentul pe care îl închiriase pe via Partigiani, în Aosta. Ea a fost ucisă cu o singură lovitură de cuțit, în zona gâtului.
Italianul a susținut în fața anchetatorilor că și-a dat întâlnire cu Elena Raluca Ș., după ce i-a găsit numărul de telefon pe un site de escorte, scrie valledaostaglocal.it.
Între cei doi ar fi avut loc o altercație, ca urmare a faptului că tânăra ar fi refuzat un joc erotic. Italianul și-a pus mâinile în jurul gâtului ei, moment în care ea a luat un cuțit pentru a se apăra. Bărbatul a reușit însă să i-l smulgă din mână și a înjunghiat-o în gât.
Elena Raluca Ș. a fost găsită pe jumătate dezbrăcată, în baia noii sale locuințe, într-o baltă de sânge. Ea a fost lăsată să sângereze până la moarte.
Sora victimei, cea care a dat alarma, a spus că Elena Raluca Ș. se afla în Valle d'Aosta din motive de serviciu. Ea a precizat că era îngrijorată de faptul că Elena Raluca Ș. nu i-a răspuns la apeluri și nici nu i-a citit mesajele de WhatsApp.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News