Un înfocat fotbalist britanic a decis că a venit momentul să se retragă din sportul rege, jucând ultimul său meci competitiv la 80 de ani.
Conform BBC, Peter Webster locuiește în Australia și a spus că este conștient că, de la o vreme, nu mai aduce același aport echipei ca în trecut. „Viitorul era sigur de ceva ani”, a mărturisit el.
Webster s-a născut în Anglia, dar s-a mutat în Țara Galilor în 1948. El a început să joace cu adevărat la 15 ani, fiindcă școala sa se concentra pe rugby, nu pe fotbal. Webster a evoluat pentru multe echipe în Țara Galilor la 20 și 30 de ani, mutându-se în 1981 în Australia cu soția și copiii. În Oceania, el a fost surprins să vadă cât de mult fotbal se juca și a decis că „mai bine joc fotbal la 38 de grade Celsius decât la 38 de grade Fahrenheit”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu