Un jurnalist de investigaţie, arestat la Moscova după o presupusă înscenare legată de droguri

Jurnalistul rus Ivan Golunov, cunoscut pentru investigaţiile privind corupţia autorităţilor moscovite, a fost arestat la Moscova şi acuzat de infracţiuni legate de droguri, a anunţat vineri poliţia. Angajatorul şi avocatul său susţin că a fost o înscenare, transmite Reuters.

Golunov a fost reţinut joi în centrul Moscovei, când mergea să se întâlnească cu o sursă. În rucsacul său au fost găsite droguri ilegale, au comunicat atât poliţia, cât şi portalul de ştiri online Meduza, pentru care lucra ziaristul. Un comunicat al poliţiei precizează că la percheziţia locuinţei jurnalistului au fost găsite şi alte droguri şi mai multe cântare şi că a fost deschis un dosar penal.

Dacă se va dovedi că era implicat în traficul de droguri pe scară largă, Golunov poate fi condamnat la o pedeapsă între 10 şi 20 de ani de închisoare. Dmitri Djulai, avocatul suspectului, a declarat agenţiei Reuters că este convins că poliţia a plasat drogurile asupra clientului său pentru a-i înscena o infracţiune. El susţine că Golunov a fost bătut şi că poliţia a refuzat să îi preleve frotiuri de pe mâini şi din rucsac, să ia amprente pentru a dovedi că a fost în contact cu drogurile şi să solicite asistenţă medicală pentru a determina ce leziuni a suferit arestatul.

Poliţia moscovită a respins ca 'neconforme cu realitatea' acuzaţiile că Golunov a fost bătut la arestare. Jurnalistul în vârstă de 36 de ani este cunoscut în Rusia pentru anchetele privind corupţia din Moscova. Primarul capitalei ruse, Serghei Sobianin, este un aliat al preşedintelui Vladimir Putin. Conducerea editorială a site-ului Meduza, cu sediul în Letonia, a declarat că Golunov primise în ultimele luni ameninţări legate de o anchetă la care lucra. 'Suntem convinşi că Ivan Golunov este nevinovat. Mai mult, avem motive să credem că Golunov este persecutat din cauza activităţii sale jurnalistice', arată un comunicat preluat de Reuters, scrie Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel