Un lider Hamas recunoaște colaborarea cu Putin: "Moscova este unul dintre aliații noștri cheie"

Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Khaled Meshal, unul dintre liderii Hamas, a spus că speră în continuarea în sprijinul Rusiei, în războiul împotriva Israelului.

Alegeri prezidentiale 2024

"Moscova este unul dintre aliații cheie ai Hamas", a declarat Khaled Mashal, la un post tv egiptean. De asemenea, a mulțumit Moscovei pentru ajutorul acordat.

"Rușii au beneficiat de ceea ce am făcut noi, pentru că am deturnat atenția SUA de la Ucraina... Rușii ne-au spus că ceea ce s-a întâmplat pe 7 octombrie va fi studiat în academiile militare”, a spus liderul Hamas.

Continuă să spere în sprijinul Federației Ruse și al Chinei și, după părerea sa, Beijingul poate profita de instabilitate pentru a ocupa teritoriul Taiwanului.

Rusia, gazdă pentru o delegație Hamas, după atacul sângeros din 7 octombrie

În urmă cu doar câteva zile, o delegație din partea Hamas, grupul palestinian militant care controlează Fâșia Gaza, s-a aflat la Moscova. Atunci, Rusia ar fi cerut grupării Hamas să-i elibereze "imediat" pe străinii răpiţi şi ţinuţi ostatici în Fâşia Gaza. Moscova a confirmat, de asemenea, "poziţia sa neschimbată" în favoarea punerii în aplicare a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU şi ale Adunării Generale privind crearea "unui stat palestinian suveran în graniţele din 1967, cu capitala în Ierusalimul de Est şi care să trăiască alături de Israel în pace şi securitate", potrivit Agerpres.

La finalul discuţiilor, Hamas a lăudat poziţia preşedintelui rus Vladimir Putin cu privire la conflictul din Orientul Mijlociu, întrucât, în timp ce şi-a exprimat condoleanţele faţă de Israel, a condamnat uciderea civililor în atacurile israeliene asupra teritoriilor palestiniene. Hamas a subliniat că au fost discutate modalităţi de a opri "crimele susţinute de Occident ale Israelului".

Vezi și:  Rusia câștigă războiul dacă SUA nu ajută Ucraina! Putin încearcă să profite de războiul dintre Hamas și Israel

Hamas va elibera mai mulți prizonieri străini. Anunțul făcut de purtătorul de cuvânt al grupării

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
NoMy - smt4.5.3
pixel