Un locatar transformat în musafirul aiurit

srs
srs

Mai stim de ce am aderat la alianta euro - atlantica? Mai stim de ce am vrut in NATO? Mai stim ce cautam in Uniunea Europeana? Nu cumva dovedim, cat se poate de concludent, ca din locatar in casa NATO si UE, ne transformam, pe zi ce trece, in simpli vizitatori turmentati? Care, mai devreme sau mai tarziu, ar putea fi poftiti politicos si ferm afara?

Noi am intrat in NATO pentru a avea garantii de securitate nationala si de dezvoltare durabila a institutilor de tip democratic. Pentru a participa la un sistem de aliante, care sa faca imposibila in viitor disolutia statului de drept, dezmembrarea Romaniei ori derapajul catre autoritarism si dictatura. Am intrat in NATO pentru ca, prin noua noastra postura, sa putem avea relatii demne si cu Rusia, mostenitoarea imperiului sovietic, care ne-a tinut sub ocupatie ani buni, impunandu-ne, in mod brutal, un regim in care cetateanul a fost lipsit de drepturi democratice. Iar in Uniunea Europeana am intrat pentru a creste economic. Pentru ca stiam ca statele prospere pun la bataie importante resurse pentru ca statele mai slabe sa poata creste economic si sa devina o piata semnificativa in marea piata comuna europeana.

Este timpul sa ne intrebam daca prin ceea ce am facut in raport cu angajamentele noastre euro - atlantice, mai avem certitudinea ca ne comportam ca membru al celor doua organizatii. Sa luam, pe rand, cele doua case. Mai intai casa NATO. Intrucat am obtinut, in calitatea de membri, garantii de securitate, am redus semnificativ efectivele militare. Armata Romaniei a devenit mult mai mica. In compensatie, asa cum ne-am angajat in mod ferm, ar fi trebuit sa se intample doua lucruri. Primul, sa avem pe teritoriul Romaniei baze apartinand unor state NATO. Pentru care sa negociem conditii reciproc avantajoase. Ce avem? Avem, in Judetul Constanta, o mica baza militara americana. Pentru care am semnat, cu ochii legati, un acord in cea mai mare parte secret. Si care nu stim daca aduce avantaje sau dezavantaje Romaniei. Si vom mai avea o componenta a scutului antiracheta. Care starneste o mare valva la Moscova. A doua obligatie, care ne revenea, era de a moderniza armata terestra, aeriana si navala. Nu am facut nimic din toate astea. In prezent, avem o armata mai mica, mai slaba si mai prost echipata decat in trecut. Suntem, cu alte cuvinte, vulnerabili.

Mai mult pe CorectNews

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel