Un lunetist britanic a ucis șase talibani afgani cu un singur glonț, după ce a împușcat dizpozitivul de declanșare a unei bombe pe care urma s-o folosească un insurgent sinucigaș, potrivit The Telegraph.
Britanicul, în vârstă de 20 de ani, a tras de la o distanță de 850 de metri, ucigându-l pe talibanul sinugicaș și pe alții cinci prinși de suflul exploziei.
Incidentul s-a petrecut în decembrie în regiunea Kakaran, din sudul Afganistanului, dar a fost dezvăluit de-abia acum, cu puțin timp înainte ca forțele britanice să se retragă complet de pe teritoriul afgan.
Locotenentul Colonel Rochard Slack spune că lunetistul a prevenit un atac puternic al talibanilor, o a doua vestă încărcată cu 20 de kg de explozibil fiind găsită în apropiere.
Câteva sute de soldați britanici și afgani desfășurau în decembrie o operațiune când au intrat într-un schimb de focuri cu 15-20 de insurgenți.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu