Un medic din Arad, prins în flagrant cu 20 de kilograme de droguri - Video

Foto: Poliția Română
Foto: Poliția Română

Un medic din Arad a fost prins în flagrant cu 20 de kilograme de droguri.

Un medic ortoped din Arad a fost prins în flagrant în timp ce primea 20 kilograme de canabis. Drogurile ar proveni din Spania, iar doctorul ar fi trebuit să le livreze altor persoane, potrivit unor surse citate de Antena 3 CNN.

Medicul din Arad a fost prins în flagrant de procurorii DIICOT şi poliţiştii de la BCCO Timişoara într-o benzinărie, acolo unde venise să preia drogurile de la doi bărbaţi din Timişoara, care primiseră substanţele interzise, prin curier, din Spania.

Precizările Poliției Române

"La data de 31 ianuarie 2024, polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara – Serviciul Antidrog, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timișoara, au documentat activitatea infracțională a trei persoane, bănuite de  trafic internațional de droguri de risc şi trafic intern de droguri de risc.

La aceeași dată, doi dintre bănuiți au fost depistați în flagrant delict, în municipiul Timișoara, în timp ce ar fi deținut în autoturism 3 colete, conținând 20 de kilograme de canabis (ambalate în mai multe pungi) destinat comercializării, a cărui valoare de piață este de aproximativ 200.000 de euro. Drogurile ar fi fost expediate din Spania și introduse în țară prin intermediul unei firme de curierat. 

În urma investigațiilor întreprinse, s-a stabilit că persoanele cercetate ar fi urmat să predea întreaga cantitate de drog de risc celei de-a treia, situație în care a fost organizată o nouă acțiune, în cursul căreia aceasta din urmă a fost depistată în flagrant delict, în municipiul Arad, la scurt timp după preluarea drogurilor de la celelalte două.  

La data de 1 februarie 2024, procurorii D.I.I.C.O.T. au dispus reținerea a 3 persoane, urmând ca astăzi să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Timiș, cu propunerea de arestare preventivă a acestora, pentru 30 de zile.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad și de cel al jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Glad Voievod” Timișoara.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către  Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliția Română", se arată într-un comunicat al Poliţiei Române.

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel