Judecătorul Alexandru Șerban, membru al CSM, a cerut, marți, în plenul Consiliului, sesizarea Inspecției Judiciare în urma comentariilor făcute de premierul Victor Ponta cu privire la condamnarea primită în primă instanță de Liviu Dragnea.
El a propus sesizarea Inspecției Judiciare pentru ca inspectorii să stabilească dacă afirmațiile premierului reprezintă un atac la adresa justiției, sau dacă acestea au afectat independența justiției.
Urmează ca CSM să decidă dacă sesizează Inspecția Judiciară, după care inspectorii vor fi cei care vor stabili dacă a fost afectată sau nu independența justiției.
Prima reacție a premierului
”Un domn judecator Serban de la CSM e suparat si ma reclama ca am comentat decizia in cazul Dragnea! Domnule judecator, colegul dvs din CSM Danilet a comentat repetat la televiziune decizia in cazul "Mariana Rarinca"! Evident ca v-ati facut ca ploua! Deci sa intelegem - cine e prieten si coleg cu dvs (din "Sistem" adica) are voie, noi ceilalti nu! Corect? Spuneti direct si ne supunem!”, a fost prima replică a lui Victor Ponta, transmisă prin intermediul paginii sale de Facebook.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu