Un om de afaceri din Sibiu a fost omorât în casa sa, aflată la câțiva metri distanța de casa președintelui Klaus Iohannis.
Caz șocant în Sibiu. Un om de afaceri extrem de cunoscut a fost tâlhărit și bătut crunt, după ce trei indivizi au intrat peste el în propria lui casă. Bărbații purtau cagule, iar în aceste momente polițiștii încearcă să îi găsească. Jaful a avut loc la doar câteva sute de metri de casa președintelui Klaus Iohannis.
Adrian Kreiner a murit aseară la Spitalul Județean din Sibiu. El se afla în secția de Terapie Intensivă în comă profundă, ventilat mecanic, iar starea lui era critică. Anunțul privind decesul a fost făcut de către iubita omului de afaceri, într-un mesaj emoționant pe o rețea de socializare. Deși au trecut 3 zile de când hoții l-au tâlhărit și l-au bătut cu sălbăticie pe Adrian Kreiner aceștia nu au fost încă identificați. Anchetatorii spun că jaful a fost planificat din timp. Atacatorii au reușit să decupleze camerele de supraveghere din exteriorul locuinței și tot timpul au avut fețele acoperite.
Imagini cu ei există doar pe camerele de supraveghere din interiorul casei, atunci când aceștia l-au bătut și legat pe omul de afaceri. Modul în care au acționat indivizii ridică multe semne de întrebare. Aceștia ar fi plecat din locuință doar cu câteva ceasuri de lux și 200 de mii de euro, deși în seif se aflau mai mulți bani.
Adrian Kreiner conducea o companie care produce piese pentru industria auto, dar este și fondatorul unei corporative digitale care are propria criptomonedă, dar și afaceri în robotică, energie verde sau agricultură. Apropiații afaceristului spun că acesta a avea și prieteni, dar și dușmani, iar prima ipoteză luată acum în calcul este cea a unei răzbunări în stil mafiot.
Cazul a fost comentat la Antena 3 CNN de către Dan Antonescu, specialist criminolog.
"Din punctul meu de vedere anchetatorii au obligația să ia în calcul toate variantele. Hai să începem cu fiecare în parte. Un jaf, care nu știu dacă se susține pentru că se pare că au mai lăsat niște bani în seif. Atunci mă duc cu gândul la o altă variantă, la cea în care avem de-a face cu o corecție, un mesaj care și-a depășit cumva limitele propuse, adică vătămarea a fost mult prea gravă și de aici din păcate decesul celui care a primit acest mesaj și această corecție.
Să spunem că ar putea fi vorba despre vreo datorie de 200 de mii de euro, sau de 100 și, restul ar fi dobânda, și atunci s-ar explica de ce nu au luat toți banii. Dar poate fi și pur și simplu o intrare după ce au supravegheat casa respectivă, au văzut care sunt camerele de supraveghere și au fost anihilate, mai puțin cele din interior, dar ei cumva s-au pregătit dinainte. Se spune că avea și prieteni, dar și dușmani, deci poate fi și concurența. Autorii vor fi identificați în cele din urmă pentru că din punct de vedere criminalistic este imposibil să treci printr-un loc și să nu lași urme", a spus Dan Antonescu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu