Omul de afaceri a ajutat multe familii, mulți copii, dar și-a lansat în domeniul afacerilor și foști angajați. În viața multora, era un noroc existența sa. S-a stins pe un pat de spital, din Turcia, în urma unor complicații.
Mehmet Seckin avea 65 de ani. El a murit, într-un spital din Turcia, în urma unor complicații postoperatorii. A venit în România în 1996, în Iași, unde a derulat afaceri timp de 25 de ani. A fost considerat unul dintre cei mai onești afaceriști din comunitatea turcă ieșeană. Inițial, s-a lansat în producția și comerțul de mase plastice, ulterior activând în afacerile cu perdele și achiziționând mai multe centre comerciale.
”Mehmet a fost un om sufletist, un om cu inimă mare, care a ajutat mulți oameni. Din păcate, nu am putut participa la înmormântarea soțului meu din motive medicale. Port în suflet o mare durere, încă sunt bulversată”, a spus Mihaela Seckin, soția milionarului turc.
Omul de afaceri era cunoscut pentru acțiunile de caritate. Discret, el a ajutat mulți oameni. Unor foști angajați, Mehmet Seckin le-a dăruit un magazin.
”Eu și colegul meu S. Daniel am fost angajații lui Mehmet Seckin. Am suferit foarte mult când am auzit vestea decesului său. Mehmet ne-a fost ca un tată, am lucrat la el timp de 4 ani, iar colegul meu timp de 15 ani. Când a renunțat la afacerea cu mase plastice, ne-a oferit în dar fostul său magazin cu tot cu clientela deja formată și întreg stocul de marfă. Mehmet a plătit cheltuielile necesare către administrația centrului comercial unde se află magazinul nostru, pentru ca noi să putem continua activitatea. Cu o seară înainte de moartea sa, l-am visat. Am simțit că va muri. A fost un om cu suflet bun, care ne-a ajutat mult. Nu îl vom uita niciodată”, a mărturisit Nicoleta H., una dintre fostele angajate ale afaceristului, conform evz.
”Am fost prieten cu Mehmet Seckin de când a venit în Iași, în anul 1996. Inițial, el a locuit timp de 2-3 ani în Galați, înainte de a veni în Iași. Prima lui afacere a fost un mic business angro din zona Sărărie, unde la vremea respectivă se aflau mai multe depozite angro. Ulterior, și-a deschis o mică fabrică de mase plastice. A fost unul dintre cei mai vechi oameni de afaceri de origine turcă din Iași. Iașiul a fost casa lui de suflet, s-a atașat foarte mult de orașul nostru. Aici și-a dorit să își trăiască viața. Nu l-am auzit niciodată să spună că și-ar dori să se întoarcă definitiv în Turcia. În ultimii ani s-a axat doar pe afacerile cu perdele.
Spre deosebire de alți oameni de afaceri care au venit din Turcia pentru a investi, el s-a menținut constant pe un trend ascendent. Cred că l-au ajutat și studiile sale în administrarea afacerilor. Mehmet a fost economist și era masterand în macroeconomie, din acest motiv a știut să gestioneze bine afacerea. A fost implicat și în activități culturale și în acte filantropice. Era președintele Asociației Culturale Dimitrie Cantemir din Iași, care se ocupa de promovarea culturii turce. Vă pot spune că Mehmet a ajutat mulți oameni. A făcut acte de caritate pentru copii și familii sărace. Totuși, prefera să fie discret în privința actelor sale de caritate”, a declarat unul dintre apropiații milionarului Mehmet Seckin, Bogdan Dragoș D., mai arată sursa citată.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu