Un militant chinez anticorupţie şi apărător al drepturilor omului, arestat pentru "promovarea terorismului"

Alegeri prezidentiale 2024

Un militant chinez anticorupţie şi apărător al drepturilor omului, Zhang Baocheng, cunoscut pentru faptul că a cerut să fie date publicităţii averile liderilor Partidului Comunist, a fost arestat pentru "promovarea terorismului", a anunţat miercuri soţia acestuia, informează AFP.

O astfel de acuzaţie la adresa unor membri ai societăţii civile şi critici ai puterii este neobişnuită în China.

Zhang Baocheng, 60 de ani, face parte din "Mişcarea noilor cetăţeni", reţea informală de militanţi care cere în cadrul unor manifestaţii publice transparenţă privind averile persoanelor politice. El a fost condamnat în 2014 la doi ani de închisoare din cauza participării sale la activităţile grupului.

La 28 mai, Zhang Baocheng şi-a sunat fiica pentru a-i spune că poliţişti sunt pe cale să-l aresteze şi să-i percheziţioneze apartamentul din Beijing, din cauza unui dosar legat de o armă de foc, a declarat soţia sa Liu Juefan.

Citând o notă de arestare emisă de poliţie în data de 4 iulie, soţia sa a precizat că el este "suspectat că a vrut să provoace scandal, a promovat terorismul şi extremismul şi a incitat la comiterea de activităţi teroriste". 

"După ce a ieşit din închisoare în 2015, el nu a încetat niciodată să lupte. În aceste condiţii, ei folosesc astăzi aceste acuzaţii de terorism şi extremism pentru a-l condamna la o pedeapsă grea", a spus soţia sa la telefon din New York

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel