Un mort şi trei răniţi după un accident cu două camioane şi o maşină pe autostrada A1, în zona Aeroportului Arad

Foto cu rol ilustrativ: Pixabay
Foto cu rol ilustrativ: Pixabay

Un bărbat și-a pierdut viața, iar alte trei persoane au fost rănite într-un accident care a avut loc miercuri pe autostrada A1, în apropierea Aeroportului Arad, unde circulația se desfășoară exclusiv pe banda de urgență.

Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Arad, intervin la faţa locului pompieri militari din cadrul Detaşamentului Arad cu o autospecială pentru descarcerare, o autospecială de intervenţie şi o ambulanţă SMURD. La locul evenimentului au fost alocate şi două echipaje ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean.

"În urma accidentului, au rezultat patru victime, dintre care una rămasă încarcerată, în stare de inconştienţă. Pompierii au acţionat pentru extragerea victimei din autocamion, însă din nefericire aceasta prezenta leziuni incompatibile cu viaţa. Este vorba despre un bărbat în vârstă de aproximativ 45 de ani. Celelalte trei victime, stabile, conştiente şi cooperante, au fost asistate la locul evenimentului de către echipajele medicale şi transportate la spital pentru îngrijiri şi investigaţii medicale suplimentare", arată ISU.

De asemenea, Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că traficul rutier se desfăşoară îngreunat, doar pe banda de urgenţă a fiecărui sens de mers, fiind formate coloane de autovehicule. Se estimează revenirea la normal a circulaţiei pe autostradă după ora 16,30, conform Agerpres. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel