Cutremurul din 11 martie, nu a afectat doar Japonia ci o lume întreagă. Imediat după dezastrul de la Fukushima, mai multe ţări au început să-şi verifice centralele nucleare, în timp ce altele au trimis ajutoare familiilor afectate.
Cu toate acestea, marilor puteri are lumii le-ar putea lipsi un lucru foarte important, în cazul unui dezastru similar. Un grup de oameni, care sunt pregătiţi oricând să-şi sacrifice vieţile lor pentru milioane de oameni.
Chiar dacă este o dovadă de egoism să spunem, "din fericire" Japonia are astfel de oameni. Este vorba de acel grup de muncitori, a căror insinct de conservare a dispărut, care au ales să-şi dedice viaţa unei lupte a cărei final va fi tragic pentru ei, dar fericit pentru alţii.
Întrebarea "De ce fac ei asta?" a apărut, în mod inevitabil, în mintea tuturor. O întrebare care şi-a găsit răspunsul abia acum, la aproape o lună de la cutremur.
Hiroyuki Kohno, în vârstă de 44 de ani, este unul din oamenii care se vor duce către o moarte sigură. În cadrul unui interviu, acesta a spus că defapt nimeni nu ar vrea să se ducă acolo, dar prieteniile extraordinare care s-au creat între muncitorii de la Fukushima nu ignoră un sentiment, poate străin multora dintre noi, "solidaritatea".
"Sincer să fiu, nimeni nu ar vrea să se ducă acolo. Nivelul de radiaţii este incredibil de mare şi ştiu că, dacă mă voi întoarce acasă, nu voi mai fi capabil să muncesc niciodată într-o centrală nucleară. Noi avem un proverb : "Mancăm din aceaaşi oală". Nu pot să-mi las colegii, cu care am împărţit bune şi rele, să se lupte singuri."
Kohono le-a spus jurnaliştilor că este singur şi nu are copii, iar TEPCO i-a anunţat printr-un email că trebuie să se meargă în mijlocul radiaţiilor aproape scăpate de sub control.
"Am primit un email, în care compania mă anunţa trebuie să mă duc la centrală. Atenţie! Vrem să vă duceţi la Fukushima să lucraţi. Puteţi?", a mai spus muncitorul, care este angajat la centrală de la 17 ani.
"Am ales să mă duc, pentru că lupta acolo era din ce în ce mai dificilă, iar colegii mei aveau familii la care să se întoarcă"
Momentul în care şi-a anunţat părinţii a fost cel mai greu.
"Momentul în care mi-am anunţat părinţii a fost foarte greu. Le-am spus că mă voi duce doar pentru a ajuta, dar şi-au dat seama că e mai mult de atât. Tatăl meu a lucrat toată viaţa la Fukushima ca inginer electric şi era conştient de pericole. Mi-a spus că trebuie să fac ce-mi dictează inima. Reacţia mamei a fost mai simplă. Mi-a zis să mă întorc acasă repede."
Hiroyuki Kohno se va expune în fiecare oră unui nivel de radiaţii la care un om obişnuit este expus într-un an întreg. El se va alătura unui grup de 50 muncitori consideraţi eroi, dar nu eroismul îl determină să facă acest pas. De asemena, acesta a mai spus că este puţin probabil ca vreunul din ei să renunţe la luptă.
" Mă aştept să lucrez câteva zile fără pauză. Apoi voi avea 2, 3 zile de odihnă în care voi mâncă conserve şi batoane energizante. Noi, suntem un fel de kamikaze moderni. Vă amintiţi că Japonia a fost aproape în întregime distrusă în cel de al doilea Război Mondial. Acum se întâmplă la fel, doar că duşmanul e mult mai terifiant."
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu