Joe Biden anunță un nou ajutor militar american pentru Ucraina
Preşedintele SUA, Joe Biden, a anunţat duminică furnizarea unui nou pachet de ajutor militar american Ucrainei constând în arme şi muniţii, cu prilejul unei întâlniri cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski pe marginea summitului G7 de la Hiroshima, relatează Agerpres, citând AFP.
Acest nou pachet de ajutor va include "muniţii, artilerie, vehicule blindate", a declarat Joe Biden, la câteva zile după ce şi-a dat acordul aliaţilor Washingtonului pentru a furniza avioane de luptă F-16 Ucrainei.
Pentagonul a supraevaluat cu circa trei miliarde de dolari valoarea echipamentelor militare oferite Ucrainei pentru a ajuta această ţară în războiul cu Rusia, o "eroare contabilă" ce ar permite SUA să furnizeze Kievului mai multe arme şi muniţii, au declarat joi agenţiei Reuters doi oficiali americani, din Senat şi, respectiv, Departamentul Apărării.
Conform acestor responsabili, care s-au exprimat cu condiţia păstrării anonimatului, eroarea ar consta în supraevaluarea valorii echipamentelor preluate din stocurile armatei SUA şi livrate Kievului. Astfel, în contabilitate a fost folosită valoarea costului de înlocuire a echipamentelor, în locul valorii iniţiale diminuate cu deprecierea.
Prin urmare, administraţia preşedintelui Joe Biden a avut acum o marjă financiară care i-a permis să sporească asistenţa militară oferită Ucrainei, ajutor care trebuie să se încadreze în fondurile aprobate de Congres, unde preşedintele democrat nu ar fi putut obţine uşor creşterea acestor fonduri, mai ales în contextul disputei cu republicanii asupra plafonului datoriei publice. Vezi mai mult AICI.
Ţările occidentale se expun la "riscuri colosale" dacă furnizează Ucrainei avioane de luptă F-16, a declarat viceministrul rus de Externe, Aleksandr Gruşko, citat sâmbătă de agenţia oficială de presă TASS. Gruşko a răspuns astfel la o întrebare despre implicaţiile furnizării avioanelor, pe care Ucraina le cere de la ţările NATO.
Angajamente de a livra avioanele încă nu au fost obţinute, dar preşedintele american Joe Biden le-a spus vineri liderilor G7 că Washingtonul sprijină programe comune ale aliaţilor de formare pentru piloţi ucraineni pe F-16, au declarat înalţi oficiali americani, relatează Agerpres.
"Noi vedem că ţările occidentale încă aderă la scenariul escaladării. Aceasta implică riscuri colosale pentru ei înşişi", a declarat Gruşko.
"În orice caz, acest lucru va fi luat în considerare în toate planurile noastre şi avem toate mijloacele necesare pentru a atinge obiectivele pe care le-am stabilit", a adăugat el. Vezi mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu