Un nou atac asupra unei şcoli din Gaza, soldat cu peste 100 de morţi. Israelul susține că a "lovit cu precizie terorişti ai Hamas"

Foto: Reuters
Foto: Reuters

Un nou atac israelian ar fi fost lansat asupra unei şcoli din Gaza.

UPDATE 2:

Armata israeliană a anunţat sâmbătă, 10 august, că a eliminat "cel puţin 19 terorişti ai grupărilor Hamas şi Jihadul Islamic" într-un raid asupra unei şcoli din Gaza care găzduia persoane strămutate şi care a provocat moartea a 93 de palestinieni, potrivit Apărării Civile din enclava palestiniană, relatează Agerpres, citând AFP.

"În urma unei anchete a serviciilor de informaţii, se poate confirma că cel puţin 19 terorişti ai Hamas şi ai Jihadului Islamic au fost eliminaţi", a anunţat armata într-un comunicat în care a publicat numele şi fotografiile pe care le prezintă ca fiind cele ale luptătorilor ucişi.

"Teroriştii operau cu scopul de a comite atacuri împotriva soldaţilor israelieni (...) din incinta şcolii", a adăugat sursa citată.

Totodată, armata israeliană a susținut că raidul a fost efectuat "folosind trei muniţii precise" şi a dat asigurări că "incinta în care se aflau teroriştii nu a suferit pagube semnificative".

În plus, armata israeliană a indicat într-un alt comunicat că există "o probabilitate mare" ca Ashraf Judah să fi fost prezent în "postul militar" instalat în şcoala Al Tabain vizată de raid. Ashraf Judah este un membru important al Jihadului Islamic, a precizat armata, subliniind totodată că nu este sigur dacă acesta se află printre victime.

UPDATE 1:

Un nou bilanț arată că peste 100 de persoane au fost ucise şi alte zeci sunt rănite în urma unui atac aerian israelian asupra școlii Al Tabain din oraşul Gaza, transmite Agerpres. Acolo s-ar fi aflat persoane strămutate, conform surselor medicale şi de securitate din enclava palestiniană. Armata israeliană afirmă că respectiva şcoală pe care a bombardat-o adăpostea un centru de comandă al grupării Hamas şi că a încercat să limiteze riscul provocării de victime civile, relatează sâmbătă agenţiile DPA şi EFE.

"Armata de ocupaţie i-a bombardat direct pe cei strămutaţi în timp ce aceştia erau la rugăciunea de dimineaţă" la şcoala Al Tabain, situată în cartierul Al Daraj, a transmis într-un comunicat biroul de presă al grupării islamiste palestiniene Hamas, care acuză "de genocid şi epurare etnică" Israelul şi Statele Unite, principalul partener şi furnizor de arme al statului evreu. "Având în vedere oroarea masacrului şi numărul mare de morţi, echipele medicale (...) nu au reuşit încă să recupereze toate cadavrele", adăugă comunicatul.

Pe reţelele de socializare circulă imagini cu corpuri strivite sub dărâmături în urma bombardării şcolii. Numeroşi civili apar adunând cadavre folosind pături în loc de tărgi.

Armata israeliană a recunoscut atacul, dar a menţionat că aceasta a fost o operaţiune dirijată precis de serviciile sale de informaţii împotriva "teroriştilor Hamas care operează într-un centru de comandă şi control disimulat în şcoala Al Tabain".

"Centrul de comandă a servit drept ascunzătoare pentru teroriştii şi comandanţii Hamas, de unde au fost planificate şi executate mai multe atacuri împotriva trupelor israeliene", a indicat o declaraţie militară, care susţine că armata israeliană a luat "numeroase măsuri pentru a atenua riscul de a provoca victime în rândul civililor, inclusiv prin utilizarea de muniţii cu precizie, supraveghere aeriană şi culegere de informaţii".

Știrea inițială:

Israelul a lovit din nou o şcoală în oraşul Gaza, atac soldat cu 40 de morţi şi numeroşi răniţi, relatează AFP. Cel puțin asta susține așa-numita apărare civilă din Fâşia Gaza, administrată de organizaţia teroristă Hamas, precizează Agerpres.

Atacul asupra "şcolii Al-Tabai'een, în sectorul Al-Sahaba din oraşul Gaza", a făcut "40 de martiri (morţi, n.red.) şi zeci de răniţi", a declarat purtătorul de cuvânt al Apărării Civile, Mahmoud Bassal, pe reţeaua Telegram.

"Echipele încearcă să stingă incendiul, să găsească trupurile martirilor şi să salveze răniţii", a adăugat el.

Israelul spune că a lovit terorişti ai Hamas 



De cealaltă parte, armata israeliană a afirmat că a "lovit cu precizie terorişti ai Hamas care acţionau într-un centru de comandă şi control al Hamas plasat în şcoala Al-Taba'een".

VEZI ȘI:  Iran vs. Israel. Generalul (r) Cătălin Tomescu: Intervenția care va schimba poza geostrategică din Orientul Mijlociu

Așa-numita apărare civilă din Gaza a raportat joi că loviturile israeliene asupra a două şcoli din oraşul Gaza s-au soldat cu 18 morţi. Armata israeliană a afirmat, de asemenea, că aceste unităţi găzduiau centre de comandă ale Hamas.

Israelul va relua discuțiile în vederea unui armistițiu în Gaza

Reamintim că Israelul a anunțat recent că este de acord să se reia discuțiile la 15 august în vederea unui armistițiu în Fâșia Gaza, precum și a eliberării ostaticilor de către Hamas, după ce SUA, Egiptul și Qatarul au intervenit și au avertizat cele două părți beligerante că ”nu mai este timp de pierdut și nu mai există scuze” pentru noi tergiversări, potrivit France Presse.

VEZI ȘI: Conflict de putere la Teheran: Președintele Iranului și Gardienii Revoluției au planuri diferite pentru atacul asupra Israelului

Precizăm că timp de zece luni, toate încercările de mediere au eșuat, iar războiul, care, potrivit Hamas, a făcut aproape 40 000 de morți în micul teritoriu palestinian asediat, a exacerbat tensiunile în Orientul Mijlociu, între Iran și grupurile armate pe care le sprijină, pe de o parte, și Israel, pe de altă parte. Totuși, eforturile diplomatice continuă pe toate fronturile pentru a împiedica inflamarea întregii regiuni, după ce Iranul a promis să se răzbune pentru asasinarea liderului Hamas, Ismail Haniyeh.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel