Un bărbat şi soţia sa sunt cercetaţi de procurorii din Sălaj pentru săvârşirea infracţiunii de evaziune fiscală într-un dosar cu un prejudiciu estimat la aproximativ 13 milioane de lei.
Potrivit unui comunicat de presă al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sălaj, remis luni Agerpres, cei doi soţi, în calitate de administrator şi director economic ai unei societăţi comerciale, au dispus, în perioada 2011 - 2013, înregistrarea în contabilitate a mai multor facturi fiscale reprezentând materiale de construcţii de la alte firme, în valoare totală de aproape 40 de milioane de lei, facturi fiscale care nu au la bază operaţiuni comerciale reale, fapt ce a condus la sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale în valoare de peste 12 milioane de lei.
De asemenea, în 2011, în contabilitatea societăţii comerciale aparţinând inculpaţilor au fost înregistrate un număr de patru facturi fiscale pentru care s-a aplicat scutirea de TVA prevăzută de legislaţia aferentă livrărilor intracomunitare, aplicându-se dreptul de deducere a TVA în valoare de 55.806 lei, drept pe care societatea nu-l avea în condiţiile în care facturile erau fictive.
Procurorii au mai constatat că, în 2013, inculpaţii au omis înregistrarea în evidenţele contabile a unui număr de 102 facturi fiscale în valoare totală de 1,2 milioane de lei, sustrăgându-se în acest fel de la plata către bugetul de stat a obligaţiilor fiscale în valoare totală de circa 400.000 de lei.
Prejudiciu de aproape 300.000 de euro
'Prejudiciul total cauzat de către inculpaţi, prin evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive şi prin omisiunea înregistrării în evidenţele contabile a unui număr de 102 facturi fiscale, este de 12.794.598 lei, din care 4.876.787 lei reprezintă impozit pe profit şi 7.917.811 lei reprezintă TVA', se arată în comunicatul de presă al Parchetului.
[citeste si]
Activităţile de urmărire penală au fost desfăşurate de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj împreună cu Inspectoratul de Poliţie Judeţean Sălaj - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu