Marți, 18 iunie, in fața comisiei Senatului SUA special formate în vederea anchetării companiei Boeing a apărut nimeni altul decât David Calhoun, CEO-ul gigantului american, împreună cu directorul tehnic Howard McKenzie.
Conform agenției Reuters, audierea acestora și răspunsurile date de ei au fost stupefiante deopotrivă pentru senatorii membri ai Comisiei, membrii familiilor decedaților în catastrofele petrecute cu avioanele B 737 MAX și pentru întreaga presă prezentă în sală.
Cireașa de pe tort a fost evident depoziția lui Calhoun, care înainte de intrarea în sală a declarat senin: „Sunt aici în spiritul transparenței și pentru a-mi asuma responsabilitatea”.
Odată cu începerea audierilor, Calhoun a spus cinic in fața rudelor celor decedați: “Îmi cer scuze pentru durerea pe care am provocat-o”!
Calhoun și-a asumat responsabilitatea pentru incidentele care au dus Boeing în cea mai mare criză a sa și a recunoscut că incidentul Alaska Airlines (ALK.N) din 5 ianuarie a fost rezultatul unei greșeli de fabricație. Boeing și-a asumat, deasemenea, responsabilitatea dezvoltării unui sistem de analiză software extrem de important legat de cazurile celor două accidente mortale din 2018 și 2019 petrecute în Indonezia și Etiopia, în urma cărora care au fost omorâte 346 de persoane.
Unul dintre membrii comisiei, senatorul republican Josh Hawley, ascultându-l pe Calhoun, nu s-a mai putut abține si la un moment dat i-a spus verde în față acestuia:
,,Sincer, domnule, cred că este o farsă că încă mai ești la locul tău de muncă! De ce nu ai demisionat ? Tu ai exploatat compania!”. La care David Calhoun a replicat senin și stupefiant deopotrivă:
„Sunt mândru de fiecare decizie pe care am luat-o!”
Președintele comisiei, senatorul Richard Blumenthal, a declarat ca a venit “momentul socotelii pentru Boeing”. Mai mult decât atât, în urma audierilor, acesta a declarat următoarele:
„Ca fost procuror federal și procuror general de stat, cred că dovezile sunt copleșitoare pentru a justifica această urmărire penală împotriva companiei Boeing!”
Conform procedurilor, procurorii americani au termen limită până pe 7 iulie ca să informeze un judecător federal din Texas despre planurile lor de declanșare a urmăririi penale împotriva colosului american. Nu de alta, dar Departamentul de Justiție a constatat încă din luna mai că Boeing nu a „proiectat, implementat și aplicat un program de conformitate și etică”, ca parte a respectării unui acord de urmărire penală amânat în urma accidentelor fatale întâmplate cu avioanele MAX, chestiune care acum ne face să ne îngrozim cu toții!
“Boeing nu trebuie să se mai gândească la venituri, ci trebuie să înceapă să se gândească la următoarea generație”, a mai spus Blumenthal.
Tot Blumenthal a mai anunțat că a apărut un nou avertizor public, în afara primului cunoscut și înregistrat ca atare, Sam Mohawk, un controlor de calitate la una din fabricile Boeing.
Avertizorul a prezentat în fața comisiei faptul că Boeing a pierdut efectiv evidența scriptică a pieselor care au fost deteriorate sau care nu corespund specificațiilor și a opinat că „aceste piese sunt probabil instalate pe avioane”.
Piesele semnalate de Mohawk se aflau în linia de asamblare a Boeing din Renton, Washington, acolo unde compania își produce cel mai bine vândut model de 737 Max din cele trei variante construite.
Mohawk a depus în fața Comisiei un memoriu în care acuza faptul că i s-ar fi cerut de către supraveghetorii de la Boeing să ascundă dovezi de Administrația Federală a Aviației FAA. Din memoriu rezultă ca în scopul ascunderii lor de controlul FAA, în timpul unei inspecții a acesteia, zeci de piese importante au fost depozitate in afara depozitelor și hangarelor sub cerul liber, inclusiv 42 de elemente de direcție precum și aripi și stabilizatori.
Mohawk a înștiințat comisia senatorială ca memoriul sau a fost transmis și către Administrația pentru Securitate și Sănătate Ocupațională, in scopul luării măsurilor legale și că în schimb angajatorul său, Boeing, în loc să ia măsuri de remediere a situației, a emis un avertisment scris împotriva lui!
Astfel, conform plângerii acestuia, plângere pe care comisia a făcut-o de asemenea publică, Boeing ar fi comunicat celorlalți angajați că Mohawk ar fi avut un „comportament și un mod de comunicare inacceptabile”,
Spre uluirea membrilor comisiei, Mohawk a mai susținut si probat că Boeing a redus personalul tehnic de producție pe timpul turei sale, ceea ce a făcut dificilă îndeplinirea sarcinilor de serviciu ale angajaților rămași.
Comisia l-a audiat apoi pe directorul tehnic al Boeing, Howard McKenzie. Acesta a minimalizat in mod deliberat toate preocupările legate de siguranță cu privire la sute de elemente de fixare strânse incorect ale unora dintre avioanele Boeing, dar a confirmat însă că elementele de fixare vinovate de producerea accidentelor au fost strânse în partea greșită.
Spre stupefacția audienței, McKenzie a declarat că o analiză inițială făcută de Boeing a spus că sunt în siguranță atât avioanele respective cat și elementele în cauză!
Descoperirea strângerii incorecte a elementelor de fixare respective a fost făcută publică pentru prima dată de către ziariștii de la Reuters săptămâna trecută, iar Consiliul Național pentru Siguranța Transporturilor (NTSB) a confirmat că lipsesc patru șuruburi principale de la sistemul de prindere și siguranțare din avionul companiei Alaska Airlines a cărui ușă s-a desprins în zbor.
Comisia a fost înștiințată de catre reprezentantii NTSB ca urmare a anchetei legate de acest caz Departamentul de Justiție a deschis la rândul lui o anchetă penală. Reprezentanții Autorității Aeronautice Americane-FAA au declarat în fața Comisiei că s-a înregistrat o creștere a numărului de rapoarte din partea personalului Boeing de la explozia uşii din ianuarie.
„Investigăm în detaliu fiecare raport, inclusiv acuzațiile descoperite prin activitatea Senatului”, au spus acestia dar au refuzat să comenteze detaliile ultimelor acuzații făcute de cei doi avertizori de integritate
Președintele FAA, Michael Whitaker, a comunicat comisiei ca a acordat Companiei Boeing un termen de 90 de zile în care aceasta să vină cu un plan real de rezolvare a “problemelor sistemice de control a calității” dar că planul transmis de Boeing nu a corespuns, el fiind acum obligat să interzică extinderea producției la avioanele MAX până la rezolvarea situației.
Jurnaliștii de la Finnancial Intelligence au prezentat opiniei publice situația financiară a lui David Calhoun care declarase in luna martie 2024 că intenționează să demisioneze până la sfârșitul anului, pe fondul schimbării complete a managementului la compania Boeing. Astfel, venitul anual lui Calhoun inregistrat în anul 2023 a crescut la 32,8 milioane de dolari, o creștere cu 45% față de cele 22,6 milioane de dolari pe care le-a primit în anul 2022
În urma acestor audieri, Boeing a transmis un comunicat în care a declarat că examinează acuzațiile despre care a aflat cu această ocazie și că: „Încurajăm în mod continuu angajații să raporteze toate preocupările, deoarece prioritatea noastră este să asigurăm siguranța avioanelor noastre și a publicului”.
Totodată Boeing a mai spus și că și-a mărit dimensiunea echipei de calitate și „a crescut semnificativ numărul de inspecții per avion începând din 2019”.
Nici investitorii nu se pot numi fericiți deoarece acțiunile Boeing au încheiat marți în scădere cu 1,9%, la 174,99 dolari per acțiune, iar nivelul încrederii per total este în scădere.
Concluziile acestui MAX-cutremur ar fi următoarele:
1. Nimeni nu este mai presus de lege, dar dacă ești Calhoun poți sta liniștit pe o grămadă de bani făcuți și din suferințele familiilor victimelor Boeing care pot oricând fi ale fiecăruia dintre noi.
2. Distrugerea primului precept al aviației “Siguranța înainte de orice” de către modul corporativ cu al său slogan “Banii înainte de orice” se plătește cu viețile oamenilor, nu cu altceva!
3. Boeing trebuie să renunțe complet la Boeing 737 MAX și să creeze un avion nou dacă vrea să mai conteze pe piața de mediu curier acolo unde Airbus cu familia Airbus 320 și noul Airbus 220 (fost Bombardier) i-a luat fața la toate capitolele: vânzări, siguranță etc Și Donald Trump le-a spus asta după catastrofele din Indonezia și Etiopia, dar Boeing nu a vrut să asculte.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News