Un nou tratament împotriva SARS-CoV-2. Pastila care „a demonstrat o eliminare rapidă a virusului“

Foto cu caracter ilustrativ: Pexels
Foto cu caracter ilustrativ: Pexels

Un nou tratament experimental împotriva SARS-CoV-2 „a demonstrat o eliminare rapidă a virusului“.

Un tratament experimental de la Shionogi & Co Ltd a demonstrat că elimină rapid virusul care provoacă COVID-19, potrivit unor noi date, a declarat duminică producătorul japonez de medicamente, citat de Reuters.

Pastila, S-217622, "a demonstrat o eliminare rapidă a virusului infecțios SARS-CoV-2", a precizat Shionogi într-un comunicat, citând rezultatele fazei 2b din studiul clinic de fază II/III al medicamentului.

Compania are aspirații globale pentru pilula antivirală, care este în prezent evaluată de autoritățile de reglementare japoneze.

Producătorul de medicamente a declarat în luna martie că va lansa un studiu global de fază III la nivel mondial pentru acest medicament cu sprijinul guvernului american, iar directorul general Isao Teshirogi a declarat că producția ar putea ajunge la 10 milioane de doze pe an.

Acțiunile Shionogi au avut o evoluție sinuoasă în urma speculațiilor privind succesul tratamentului. Acțiunile au urcat vineri, după un raport potrivit căruia guvernul american negociază achiziționarea de rezerve de medicamente.

Pe 13 aprilie, acțiunile au scăzut cu până la 16% în urma unor rapoarte conform cărora medicamentul ar putea prezenta riscuri pentru sarcini, pe baza datelor preclinice, scrie Mediafax.

Țara care abia acum a înregistrat primul deces din cauza SARS-CoV-2

Insulele Cook, o mică ţară insulară din Pacificul de Sud, care are 17.000 de locuitori, a înregistrat sâmbătă primul său deces asociat COVID-19 de la începutul pandemiei de coronavirus, a anunţat prim-ministrul local, Mark Brown, citat de AFP.

"Cu mare tristeţe vă anunţ că tocmai am înregistrat primul nostru deces din ţară atribuit COVID-19", a declarat Mark Brown într-un comunicat publicat sâmbătă seară.

Victima, o femeie de 63 de ani, "a primit cele trei doze ale unui vaccin anti-COVID-19, dar suferea totodată de mai multe patologii", a precizat prim-ministrul local.

Insulele Cook s-au izolat complet de restul lumii la începutul pandemiei şi au înregistrat primul lor caz de infectare cu noul coronavirus abia în decembrie 2021.

Dar, de atunci, legăturile regulate cu Noua Zeelandă vecină au fost reluate, varianta foarte contagioasă Omicron a apărut, iar un total de 4.727 de cazuri au fost recenzate în acest arhipelag până în prezent, a anunţat Ministerul local al Sănătăţii (citește continuarea AICI).

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel