Pakistanul a început administrarea unui nou vaccin împotriva febrei tifoide.
Pakistanul a început administrarea unui nou vaccin împotriva febrei tifoide, a declarat vineri ministrul sănătăţii din provincia Sindh, care se confruntă cu o epidemie a unei forme rezistente a acestei boli infecţioase care poate fi mortală, scrie Agerpres după o relatare AFP.
Vaccinul, aprobat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), va fi administrat în timpul unei campanii de vaccinare de două săptămâni în această provincie din sudul Pakistanului.
Sindh este provincia în care au fost înregistrate cele mai multe cazuri de febră tifoidă din cele 10.000 raportate în Pakistan din 2017.
"Campania de două săptămâni care începe astăzi (vineri) va viza peste 10 milioane de copii cu vârsta cuprinsă între nouă luni şi 15 ani", a declarat la Karachi ministrul Azra Pechuho.
Noul vaccin a fost furnizat gratuit în Pakistan de Alianţa Globală pentru Vaccinuri şi Imunizare (GAVI), care reuneşte sectorul public şi cel privat.
După această campanie de două săptămâni, vaccinul va fi introdus în programele regulate de imunizare în Sindh şi în alte regiuni din Pakistan.
În 2017, 63% din cazurile de febră tifoidă şi 70% din cazurile mortale au fost înregistrate în rândul copiilor, potrivit unui comunicat comun al guvernului pakistanez, OMS şi GAVI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu