George Simion de la AUR a fost atacat cu cerneală la Iași.
Mai mulți membri AUR s-au reunit la Iași pentru o horă, eveniment tradițional în anii trecuți pe data de 24 ianuarie. Primăria Iași a anulat, însă, în acest an, toate evenimentele publice din cauza pandemiei. George Simion, copreședinte AUR, a declarat, luni dimineață, într-o intervenție telefonică la Antena 3, că AUR organizează evenimentul, indiferent de situația pandemică.
„Vrem să facem nici mai mult nici mai puțin decât o horă. Și știm că, în orașul primarului al cărui nume nu vreau să îl pronunț, este interzis. Nu este manifestație AUR, nu vom avea steaguri de partid, invităm pe toți românii în fața Palatului Culturii pentru că este o zi națională”, a declarat George Simion, luni dimineață, la Antena 3.
O persoană din mulțime ar fi aruncat cu cerneală înspre George Simion. Bărbatul a fost identificat de jandarmi și scos din mulțime, potrivit Antena 3.
UPDATE: În acest caz, conform Antena 3, două persoane ar fi fost identificate și extrase din mulțime.
UPDATE: George Simion și-a continuat programul. „Să-l lase în pace (n.r. pe cel care a aruncat cu cerneală), noi stăm cu oamenii, sărbătorim, nu avem nicio problemă”, a reacționat George Simion.
„Eram în horă și un individ a venit și a aruncat cu ceva albastru în mine. Nu mă tem, mă tem doar de Dumnezeu, suntem în mijlocul oamenilor, să arunce cu ce vor. În ultimii 30 de ani, politicienii s-au temut de popor, nu trebuie să se teamă. Nu știu de ce a aruncat, nu mi-a zis nimic. Nu este motiv să ne strice sărbătoarea. Rog Poliția să nu îl amendeze pe individ, e o sărbătoare națională, dacă așa a vrut el să facă... Noi îl iubim!”, a spus, la Antena 3, George Simion.
UPDATE: Momentul a fost comentat de analistul politic Bogdan Chirieac la Antena 3. „Atunci când faci politică la firul ierbii, cum face domnul Simion, se pot întâmpla și astfel de lucruri. Cu siguranță, este regretabil ce s-a întâmplat și acest mod de manifestare nu trebuie încurajat sub nicio formă. (...) Domnul Simion, cu cerneala pe el, și-a continuat acțiunea. Nu a încercat să ascundă sau să se retragă”, a spus Bogdan Chirieac. Continuarea declarațiilor, AICI!
UPDATE: A fost deschis un dosar penal în acest caz, potrivit Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu