Un om de afaceri din Arad, socrul unui deputat PNL, a murit incendiat. Mașina în care se afla ar fi explodat

Pompier / foto ilustrativ
Pompier / foto ilustrativ

Caz controversat la Arad după ce un cetățean a murit incendiat în mașina în care se afla.

Cazul e cu atât mai misterios cu cât, potrivit presei locale citată de Antena 3, în mașină s-ar fi aflat un bărbat, om de afaceri din Arad, patronul unei companii piscicole. 

Sursa citată precizează că bărbatul decedat era fost socru al deputatului liberal Sergiu Bîlcea.

Înainte de tragedie, omul de afaceri a băut o cafea la un local din apropiere.

Potrivit martorilor, mașina în care acesta se afla a explodat în momentul în care a ieșit din parcare. Echipajele de salvare au ajuns imediat la fața locului, au stins incendiul, dar bărbatul aflat în mașină era decedat.

ISU Arad a confirmat incidentul, precizând că în mașină s-a găsit o victimă, dar din cauza carbonizării nu s-au putut oferi mai multe detalii.

Purtătorul de cuvânt al ISU Arad a declarat, la Antena 3, că incendiul a fost stins în aproximativ 15 minute iar după stingerea focului s-a găsit o victimă în mașina care a ars ca o torță. 

„Zona este securizată, colegii de la poliție sunt la fața locului, se fac cercetări pentru stabilirea cauzei”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al ISU Arad.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel