Un oraș a INTERZIS folosirea telefonului și a căștilor pe trecerea de pietoni

Trecere de pietoni
Trecere de pietoni

Orașul Montclair din California le-a interzis, printr-o hotărâre locală, locuitorilor să folosească telefonul în timp ce traversează strada.

Administraţia din Montclair a publicat o notă pe site-ul oficial în care li se reamintesc cetăţenilor noile reguli, intrate în vigoare la începutul anului.

Locuitorii nu au voie să traverseze strada nici cu căşti în sau pe ambele urechi.

Edward Starr, managerul oraşului, a declarat că a fost inspirat de o hotărâre similară care a fost introdusă anul trecut în Honolulu.

Ce valoare are amenda

Deocamdată, cei care încalcă hotărârea primesc doar un avertisment.

Începând cu luna august, la prima abatere, amenda va fi de 100 de dolari, iar la a doua, într-un interval de 12 luni, de 200 de dolari.

Trecere de pietoni inteligentă

Alte oraşe folosesc tehnologia pentru a-i proteja pe pietonii distraşi de tehnologie. În Londra a fost montată, la sfârşitul anului trecut, o trecere de pietoni inteligentă.

Aceasta dispune de camere, un panou LED imens, senzori şi un computer.

Tehnologia îi permite trecerii de pieteni să monitorizeze vehiculele şi pietonii în timp real. În funcţie de aceste date, marcajele sunt schimbate, potrivit go4it.ro.

 [citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel