Un oraș din România este lider mondial detașat într-un top în care țara noastră are cinci reprezentanți între primii 30 ai lumii.
Timișoara este pe primul loc în topul mondial referitor la orașele cu cea mai bună conexiune de internet, scrie stirileprotv.ro. Orașul de pe Bega este înregistrat cu o medie a vitezei de download (descărcare) de 90,27 Mbps, fiind urmat de capitala Lituaniei, Vilnius, cu 54,30 Mbps și Central District, din Hong-Kong, cu 51,94 Mbps.
Perioada contorizată pentru întocmirea clasamentului este 29 decembrie 2010 - 29 iunie 2013. Pentru ca un oraș să intre în acest clasament, este necesar să aibă înregistrate cel puțin 75.000 de adrese unice de IP.
Top 10 orașe din lume, în funcție de viteza de download:
1. Timișoara, România -> 90,27 Mbps 2. Vilnius, Lituania -> 54,30 Mbps 3. Central District, Hong-Kong -> 51,94 Mbps 4. Krasnoyarsk, Rusia -> 49,78 Mbps 5. Paris, Franța -> 43,74 Mbps 6. Helsinki, Finldanda -> 41,30 Mbps 7. Kowloon, Hong-Kong -> 40,48 Mbps 8. Taipei, Taiwan -> 39,96 Mbps 9. Taoyuan, Taiwan -> 38,77 Mbps 10. Den Haag, Olanda -> 35,91 Mbps
Timișoara nu este singura reprezentantă a României în topul mondial al vitezei de descărcare, fiind însoțită de:
- Constanța - pe locul 14 - cu 34,52 Mbps - Cluj-Napoca - pe locul 16 - cu 34,13 Mbps - București - locul 18 - cu 33,59 Mbps - Brașov - locul 29 - cu 30,68 Mbps
În ceea ce privește topul țărilor cu conexiune mare la internet, primul loc este deținut de Hong-Kong, cu 48,61 Mbps. Pe 2 e Lituania, cu 38,18 Mbps, în timp ce Taiwan completează podiumul, cu 37,78 Mbps. România ocupă locul 8, cu 32,52 Mbps, deasupra Coreei de Sud și Suediei, care ocupă ultimele două locuri din top 10.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu