Un bărbat tetraplegic din Franţa care a reuşit să meargă din nou cu ajutorul unui sistem robotic dotat cu patru membre, sau exoschelet, o premieră ce oferă perspective semnificative pentru astfel de pacienţi, a declarat că aceasta este o reuşită majoră pentru el după ce a fost imobilizat ani în şir, relatează marţi Reuters.
Oamenii de ştiinţă din Franţa care au conceput sistemul, prezentat public săptămâna trecută, au utilizat o reţea de senzori implantaţi în apropierea creierului, care transmite semnale exoscheletului şi mişcă picioarele şi mâinile pacientului. În cadrul unei conferinţe de presă organizată luni în oraşul Grenoble din Franţa, pacientul în vârstă de 28 de ani, identificat doar după prenume, Thibault, a declarat că a trebuit să înveţe din nou să îşi folosească creierul când a început să testeze exoscheletul. Pentru că nu m-am mişcat doi ani, a trebuit să învăţ din nou să îmi folosesc creierul, a spus el.
La început, mersul a fost foarte dificil. Acum pot sta în picioare timp de două ore în exoschelet şi pot face mai multe runde de mers, pentru o perioadă lungă, a adăugat el. Este o reuşită pentru mine, a mai spus Thibault. Pe parcursul a doi ani de teste, doi senzori au fost implantaţi, câte unul pe fiecare latură a capului lui Thibault, între creier şi piele, cuprinzând regiunea creierului care controlează senzaţia şi funcţie motorie. Fiecare senzor conţine 64 de electrozi care colectează semnalele de la creier şi le transmite unui algoritm de decodare.
Sistemul traduce semnalele primite de la creier în mişcările la care pacientul se gândeşte şi trimite comenzile la exoschelet. De-a lungul a 24 de luni, pacientul a efectuat diverse sarcini pentru a ajuta algoritmul să-i înveţe gândurile şi astfel a crescut, în mod progresiv, numărul de mişcări pe care le poate face. Momentan, exoscheletul robotic este la stadiul de prototip experimental. Thibault are toate cele patru membre paralizate după un accident suferit în urmă cu patru ani.
Acesta este un mesaj de speranţă pentru persoanele aflate în aceeaşi stare ca mine: există lucruri posibile, chiar dacă aveţi un handicap grav, a declarat săptămâna trecută pentru AFP tânărul din Lyon, în vârstă de 28 de ani, primul pacient care participă la un studiu clinic condus de Clinatec, centru de cercetare biomedicală din Grenoble.
Chiar şi în cazul în care toate cele patru membre sunt paralizate după o fractură a coloanei vertebrale, creierul este capabil încă să genereze ordinele care determină în mod obişnuit mişcarea braţelor şi a picioarelor, însă nu există nimeni care să le execute, a explicat pentru AFP Alim-Louis Benabid, profesor emerit la Université Grenoble Alpes. În cadrul unor studii similare, alte echipe de cercetători au implantat în creier electrozi pentru stimularea muşchilor pacienţilor paralizaţi sau cu membre amputate, un domeniu în plină dezvoltare numit interfaţă neuronală directă sau interfaţă creier-maşină. Însă, studiul profesorului Benabid este primul care a utilizat în mod direct semnalele creierului pentru a controla un exoschelet robotic, a notat AFP, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News