Un pasager al unei aeronave a deschis ușa de urgență și a mers pe aripă în timp ce avionul rula

Fotografie creată de Sourav Mishra, de la Pexels
Fotografie creată de Sourav Mishra, de la Pexels

Un pasager al unei linii aeriene americane a deschis ușa de urgență a aeronavei și a ieșit plimbându-se pe aripă. 

Un pasager al United Airlines a fost arestat joi dimineață pe Aeroportul Internațional O'Hare din Chicago, după ce a deschis ușa unei aeronave și a ieșit pe aripa avionului în timp ce acesta rula.

”Un bărbat se afla la bordul unui avion care se apropia de poarta de debarcare când a deschis ieșirea de urgență și a ieșit pe aripa avionului. Subiectul a alunecat apoi de pe aripă și a căzut pe aerodrom”, potrivit unui comunicat al Departamentului de Poliție din Chicago, citat de CNN

Incidentul a avut loc pe zborul United Airlines 2478 care venea din San Diego.

United Airlines a spus că echipajul de la sol l-a oprit pe individ în afara aeronavei. Când avionul a ajuns la poartă, toți pasagerii au debarcat în siguranță, potrivit unui comunicat al companiei aeriene.

”Poliția transporturi a sosit și l-a arestat. Ancheta este în curs”, a spus poliția.

Regula celor 100 de mililitri ar putea fi suspendată

Cerința de a pune lichide în recipiente de 100 de mililitri și de a scoate electronicele din huse a fost un element de bază al călătoriilor cu avionul de aproape 16 ani. Cu toate acestea, în multe aeroporturi din întreaga lume există deja o nouă tehnologie care va permite eliminarea acestei reguli, iar unele încep acum să renunțe la interdicție.

În octombrie 2021, aeroportul Shannon, din vestul Irlandei, și-a anunțat noul sistem de tomografie computerizată de ultimă generație, sistem de scanare, instalat pentru un cost de 2,5 milioane de euro. Lichidele și electronicele ar putea rămâne acum în huse și genți, fără restricții privind volumul lichidului, iar gențile luate în cabină ar putea fi trecute prin scanări în noi tăvi mai mari.

Nu este prima dată când Shannon, cel mai vestic aeroport al Europei, a fost un pionier global. Primul magazin Duty-Free din lume s-a deschis aici în 1947, iar în 2009 a devenit primul aeroport din lume, în afara Americii, care a furnizat facilități complete de pre-clearance din SUA.

Implementată în timpul pandemiei, abia când călătoriile internaționale au fost reluate în martie 2022, inițiativa aeroportului a început să atragă o atenție mai largă. Citește mai multe AICI

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel