Un pescar a rămas fără cuvinte când a văzut ce i s-a prins în ac la o simplă partidă de pescuit.
Un pescar german a crezut probabil că este ziua lui norocoasă însă când a scos undiţa din apă a observat că nu a prins un peşte ci o grenadă de mână, transmite sâmbătă DPA.
"În loc să fie o ştiucă, a pescuit o grenadă", a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei care a mai precizat că arma pare să fie de fabricaţie franceză şi datează din perioada celui de-al Doilea Război Mondial.
Citește și: Zina Dumitrescu i-a spus adevărul într-o cameră de hotel. Marina Almășan: Respect cu sfințenie
Pescarul în vârstă de 27 de ani dădea la undiţă, vineri, de pe un pod în oraşul Emden, din nordul Germaniei, în râul Ems. După ce a văzut ce a scos din apă, pescarul a solicitat intervenţia poliţiei care a sosit la faţa locului cu o echipă de genişti.
În luna februarie doi copii din Hamburg au pescuit o grenadă din aceeaşi perioadă de timp din râul Alster (afluent al Elbei). Copiii în vârstă de 11 ani nu dădeau la peşte ci foloseau un băţ de undiţă cu un magnet montat pe fir pentru a "căuta comori" în apele râului.
În ceea ce-l priveşte, pescarul din Emdem a folosit o undiţă normală, cu cârlig şi momeală, mai notează DPA.
Citește și:Vouchere de vacanță 2019, oferte. Se pot cumpăra City Break-uri și circuite
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu