Un PLASTURE, vaccin pentru COVID-19. Substanţa, similară cu antigripalele

Un potenţial vaccin împotriva COVID-19 ar putea fi un plasture cât vârful degetului. O spune o echipă de cercetători americani. 

Potenţialul vaccin este descris într-un studiu apărut în jurnalul EBioMedicine, publicat de The Lancet, considerat primul de acest fel revizuit de alţi oameni de ştiinţă.

Cercetătorii de la Facultatea de Medicină a Universităţii din Pittsburgh, susţin că au reuşit să acţioneze atât de rapid deoarece au avut la dispoziţie o bază de plecare, la care au lucrat în timpul unor epidemii anterioare de coronavirus.

Unul dintre coautorii studiului, Andrea Gambotto, profesor asociat la Universitatea din Pittsburgh, a declarat: "Aveam experienţă anterioară cu SARS-CoV din 2003 şi MERS-CoV din 2014. Aceste două virusuri, strâns asociate de SARS-CoV-2, ne învaţă că o anumită proteină, numită proteina 'spike', este importantă pentru inducerea imunităţii contra virusului. Ştiam exact unde să luptăm cu acest nou virus. De aceea este importantă finanţarea cercetării în domeniul vaccinurilor. Nu se ştie niciodată de unde va veni următoarea pandemie".

Echipa de cercetători susţine că acest candidat la vaccin urmează o abordare mai bine stabilită în comparaţie cu candidatul la vaccin pe baza ARN mesager (mARN), care a intrat în stadiul de studiu clinic în Seattle.

Vaccinul, similar cu antigripalele

Acest candidat la vaccin, numit de echipa de cercetători PittCoVacc - prescurtarea de la "Pittsburgh Coronavirus Vaccin" - foloseşte fragmente de proteine virale obţinute în laborator pentru a construi imunitatea, în mod similar modului în care funcţionează vaccinurile antigripale actuale.

Cercetătorii au utilizat o abordare nouă pentru administrarea medicamentului, prin plasture cu microace, pentru a-i creşte eficacitatea.

Plasturele de dimensiunea vârfului degetului conţine 400 de ace minuscule, ce livrează proteinele "spike" în piele, unde reacţia imunitară este mai puternică, scrie Agerpres. 

După aplicarea acestui plasture, acele, realizate din zahăr, şi fragmentele de proteine, se dizolvă în piele.

"L-am dezvoltat pe baza metodei iniţiale utilizată pentru administrarea în piele a vaccinului împotriva variolei, dar ca o versiune de înaltă tehnologie, mai eficientă şi mai reproductibilă de la pacient la pacient", a explicat Louis Falo, profesor în cadrul aceleiaşi universităţi americane, coautor al studiului, care a precizat că metoda nu este dureroasă.

Vaccin la temperatura camerei 

Cercetătorii susţin că sistemul pe care l-au conceput poate fi produs în masă şi, odată fabricat, vaccinul poate fi ţinut la temperatura camerei până când este nevoie de el, eliminând necesitatea refrigerării în timpul transportului sau al depozitării.

Potrivit studiului, în testele pe şoareci PittCoVacc s-a generat o producţie a anticorpilor împotriva SARS-CoV-2 în două săptămâni de la aplicarea plasturelui cu microace.

Autorii se află în prezent în proces de aplicare pentru aprobarea din partea Administraţiei americane pentru Alimente şi Medicamente (FDA) în vederea începerii unui studiu clinic de faza I pe oameni, în următoarele câteva luni, notează Press Association.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel