Un pod peste râul Siret s-a prăbușit în județul Neamț, între localităţile Sagna şi Luţca. Un camion și o autoutilitară erau pe pod în momentul prăbușirii.
Conform ISU Neamț, s-a prăbușit o parte din podul de peste râul Siret, ce face legătura între localitățile Sagna și Luțca.
Un autocamion și o autoutilitară se aflau pe pod.
Un bărbat de 56 de ani a fost scos din camion de către participanții la trafic. Acesta a fost preluat de către echipajele medicale sosite la locul evenimentului, urmând a fi preluat de echipajul SMURD TIM pentru a fi transportat la CPU Roman.
Podul prăbușit joi, 9 iunie, în județul Neamț avea probleme încă din septembrie anul trecut, din timpul reparațiilor, cu două luni înainte ca traficul să fie reluat între satele Sagna și Luțca, arătau imagini publicate de Roman TV.
Televiziunea locală a arătat atunci mai multe fotografii realizate de amatori, în care se vedea că există mai multe crăpături în structura de rezistență a podului și în pilonii care îl susțin.
De asemenea, presa locală semnala la finalul lunii martie că o mică grindă a podului s-a desprins și că, potrivit informațiilor furnizate de constructor, „acestea nu ar fi grinzi de susținere, ci doar lucrări ascunse, tencuite, la momentul reabilitării obiectivului având scopul de a întinde cablurile din hobane și nu de a susține podul”.
În acest context, jurnalistul Val Vâlcu a făcut referire la motivarea din dosarul lui Piedone în care primarul a fost condamnat la închisoare cu executare în cazul Colectiv. Ziaristul se referă la pasajul în care ni se spune că „Fiind învestit cu exercițiul autorității de stat, acesta are obligația de a verifica, cel puțin prin sondaj, actele pe care le semnează. Primarul nu se poate apăra spunând că rolul lui este doar de a semna documente, verificarea și asumarea răspunderii penale revenind în exclusivitate funcționarilor din subordine”.
„Să citim motivarea din dosarul lui Piedone unde scrie că trebuia, prin sondaj, să verifice diverse acte semnate de el. Păi... în acest caz de la Neamț, când ai birou de presă și se fac tot felul de informări, trebuia mers direct la pont, nici măcar prin sondaj, dar nu s-a întâmplat nimic”, a spus jurnalistul Val Vâlcu.
Până la această oră, Sorin Grindeanu, ministrul Transporturilor, nu a avut nicio reacție.
Ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, vicepremierul Sorin Grindeanu, a semnat marţi, la Buzău, primele două contracte pentru Autostrada Moldovei A7.
Primul contract vizează finanţarea prin PNRR a construcţiei celor 63 de kilometri ai tronsonului Ploieşti-Buzău.
Am semnat două contracte. Primul contract, de finanţare pentru întreaga secţiune de la Ploieşti la Buzău, de 3,8 miliarde de lei fără TVA. E cel mai important contract de finanţare prin PNRR semnat până acum (...) S-a semnat pe întreg tronsonul, a declarat ministrul Transporturilor.
Al doilea contract, semnat cu executanţii, vizează construcţia primului sector al autostrăzii, respectiv lotul 2 Mizil-Pietroasele, în lungime de 28 de kilometri.
"Această secţiune între Ploieşti şi Buzău este împărţită în trei loturi. Azi s-a semnat pentru lotul 2. Suntem aproape de a semna şi pentru lotul 1. Pentru lotul 3 aşteptăm sentinţa unei instanţe care are prevăzut termenul la sfârşitul acestei luni, undeva pe 22-23 iunie, şi apoi vom trece şi la semnarea acestui contract. Le-am dat target celor de la CNAIR (...) ca până la sfârşitul acestui an să semneze toate contractele pe A7, în număr de 13 (...), astfel încât să existe patru ani pentru execuţie, până la finalul anului 2026 să fie terminate aceste lucrări (...) Toate cele 13 contracte sunt pe FIDIC roşu, ceea ce înseamnă direct execuţie şi vrem ca întreg A7 între Ploieşti şi Paşcani să fie semnat cu un an mai repede decât borna din PNRR", a mai spus Sorin Grindeanu marți.
Autostrada Moldovei A7 va avea în total aproape 440 de kilometri, de la Ploieşti până la Siret, la graniţa cu Ucraina.
Contractul pentru execuția lotului 2 al Autostrăzii A7 Ploiești – Buzău a fost semnat marți, la Buzău, cu asocierea româno-bulgară CONI-TRACE. Este primul contract care s-a semnat pentru unul dintre cele 13 loturi ale Autostrăzii A7 Ploiești – Pașcani, cel mai mare proiect de infrastructură rutieră din UE finanțat prin PNRR.
Ministrul Transporturilor a fost întrebat dacă este de părere că o societate prahoveană, care nu are experiență în construcția de autostrăzi, va duce la capăt acest proiect. Sorin Grindeanu a oferit un răspuns greșit, în încercarea de a se lăuda, fiind corectat de responsabilii de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.
„Dacă ne uităm pe site-ul companiei care se va ocupa de lotul 2, vedem că are experiență în modernizare de străzi, plombări, lucrări de întreținere drumuri, fără să precizeze nimic de lucrări mari, cum ar fi o autostradă. Aveți emoții?”, l-a întrebat o jurnalistă pe Sorin Grindeanu.
„Este o asociere româno-bulgară. Tocmai de aceea, această asociere a fost acceptă. Nici măcar nu a fost contestată, ceea ce este o minune la CNAIR”, a răspuns Sorin Grindeanu, moment în care a fost corectat: „A fost contestată”.
Ministrul Transporturilor a continuat: „Aa... îmi spune că a fost contestată... Dar s-a câștigat la CNSC acest lot 2. Până la proba contrarie, nu vreau să fiu decât optimist”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu