IPJ Maramureş a demarat cercetări în cazul poliţistului din comuna Moisei care şi-a bătut soţia aflată la serviciu, din cauza unor probleme de familie, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al instituţiei, Florina Meteş.
"Plângerea soţiei la adresa soţului care ar fi agresat-o a fost depusă sediul Poliţiei Orăşeneşti Borşa, iar în cauză, la nivelul IPJ Maramureş, s-a dispus cercetarea prealabilă a poliţistului. Plângerea femeii a fost înaintată către Parchetul de pe lângă Judecătoria din oraşul Vişeu de Sus", a spus Florina Meteş.
În urma altercaţiei, soţia poliţistului din comuna Moisei a suferit traumatisme minore la nivelul toracelui, constate de medicii Serviciului de Primiri Urgenţe din Spitalul Orăşenesc Borşa.
Conform unor surse, soţia poliţistului îl suspecta pe acesta de infidelitate, fapt care l-a deranjat atât de mult încât s-a deplasat la locul de muncă al acesteia şi a agresat-o, relatează Agerpres.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu