Un politician german acuză românii că sunt sursă de infectare cu COVID-19. Ce spune Ambasada Germaniei

Ambasada Germaniei la Bucureşti a transmis punctul de vedere al politicianului german care a declarat că românii sunt o sursă de infectare cu COVID-19. 

Prim-ministrul landului Renania de Nord-Westfalia, Armin Laschet, a precizat, joi, că nu a intenţionat să învinovăţească lucrătorii din România şi Bulgaria, infectaţi cu noul coronavirus, arată un comunicat al Ambasadei Germaniei la Bucureşti transmis Agerpres.

"Există numeroase riscuri de răspândire a virusurilor, printre care se numără şi condiţiile şi modul de călătorie în Europa. Totuşi, ne dorim graniţe deschise şi o piaţă europeană a muncii. Am atras atenţia asupra faptului că acest virus nu ţine cont de frontiere. Este exclus să învinovăţim în vreun fel persoane de orice naţionalitate pentru răspândirea virusului. Este important să clarific faptul că acest lucru este de la sine înţeles atât pentru mine, cât şi pentru guvernul landului pe care îl conduc", a subliniat Armin Laschet, potrivit sursei citate.

Ce a vrut să spună



El a afirmat că la răspândirea virusului printre angajaţii fabricii de carne din Gutersloh "au contribuit condiţiile de lucru şi de cazare de acolo".

"Condiţiile de lucru inumane nu sunt acceptabile nici în industria cărnii, nici în alte sectoare. Împreună cu guvernul federal dorim să creăm reglementări mai bune pentru protecţia lucrătorilor. Programul de protecţie a muncii pentru industria cărnii, conceput de guvernul federal, trebuie să fie cât mai repede consfinţit prin lege. Acelaşi lucru este valabil pentru reglementările privind contractele de antrepriză", a evidenţiat oficialul german.

Potrivit acestuia, "guvernul landului se află de săptămâni bune în contact cu reprezentanţii ţărilor afectate, pentru a ajunge la o îmbunătăţire substanţială a condiţiilor de lucru, mai ales pentru lucrătorii din România şi Bulgaria". "Continuăm această colaborare strânsă", a punctat Armin Laschet. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel