Un polițist de la Serviciul Rutier Prahova a fost prins ca fiind drogat, chiar înainte de a intra de serviciu.
Publicitate
Un poliţist rutier din Prahova a fost testat pozitiv la cocaină în cadrul unor activităţi de verificare la care a fost supus la intrarea în serviciu, ancheta în acest caz fiind preluată de DIICOT.
Potrivit datelor comunicate, vineri, Agerpres de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IJP) Prahova, la data de 18 august, în urma efectuării unor activităţi de verificare a poliţiştilor, pentru unul dintre aceştia, la testarea cu aparatul Drugtest, s-a înregistrat rezultat pozitiv.
"Având în vedere acest aspect, IJP Prahova a transmis o informare către BCCO Ploieşti, în vederea continuării verificărilor, conform competenţei", menţionează IJP.
Surse judiciare au precizat că este vorba despre un poliţist rutier care a fost testat la intrarea în serviciu, rezultatul fiind pozitiv pentru cocaină.
Ancheta a fost preluată de DIICOT şi BCCO.
Gigel Lazăr, preşedintele FNA şi al CIADO România, povesteşte ce i-a spus mama unui dependent de droguri şi comentează situaţia la nivel naţional în ceea ce priveşte lipsa de implicare a autorităţilor în acest fenomen alarmant.
"In urma cu 7 ore conversam cu o mama ce-mi spunea disperata 'copilul meu are 34 ani si nimeni nu ma ajuta, stiu pare bizar dar este copilul meu pana mor'. Baiatul doamnei este dependent de droguri, este prin canale si s-a lovit de toate zidurile posibile ale autoritatilor ce ii zic de ani de zile 'NU PUTEM face nimic este major si trebuie sa vina din proprie initiativa la centru de consiliere etc'. Cat discernamant are un dependent, cata vointa poate avea stand in mediul drogurilor, lipsit de orice sprijin psihologic si medical din partea celor ce sunt platiti sa faca asta? Dar daca in sevraj un dependent sparge un magazin, omoara, talhareste imediat apar 'acele institutii' ce apartin aceluiasi minister ce trebuiau sa aiba grija de el pe segmentul de consiliere si tratament”, povesteşte Gigel Lazăr.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Roxana Neagu