Tânăr polițist român în America, ÎMPUȘCAT de mai multe ori în timpul unei descinderi: Unde de ȘOC. Medicii fac tot posibilul pentru a-l salva

Un polițist american de origine română a fost împușcat în Phoenix. 

Un ofițer de poliție din Phoenix a fost internat în spital după ce a fost împușcat, relatează Fox10 Phoenix. În acest caz, a fost reținut un suspect, care se află în arest, a anunțat marți departamentul.

Ofițerul, identificat ca fiind Tyler Moldovan, în vârstă de 22 de ani, a fost împușcat de mai multe ori de un suspect în timp ce perchezitiona un complex de apartamente, în jurul orei 2 dimineața, pe 14 decembrie, lângă 15th Avenue și Camelback Road.

Moldovan este în stare critică.

Își sărbătorise aniversarea de curând

Poliția a spus că ofițerii cercetau complexul de apartamente, în urma unei sesizări privind un vehicul care conducea neregulat. Suspectul neidentificat a fost luat în arest și niciun ofițer nu a tras cu armele.

„În această dimineață, ofițerul Tyler Moldovan a fost împușcat de mai multe ori protejând și slujind comunitatea noastră”, a spus ofițerul Williams, care a susținut declarația de presă. "Știm că medicii și personalul medical de la spital fac tot posibilul pentru a-l salva. Acest tip de incident trimite unde de șoc în toată Valea noastră. Nu există cuvinte când se întâmplă acest tip de incident".

Moldovan tocmai și-a sărbătorit ziua de naștere și a absolvit academia de poliție în martie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel