Un polițist a fost bătut de către 3 tineri în timp ce încerca să ajute o femeie care era agresată
Trei tineri care au lovit un poliţist aflat în timpul liber au fost reținuți. Bărbatul a fost bătut după ce a intervenit atunci când o femeie era agresată pe peronul unei gări din judeţul Vrancea. Indivizii sunt cercetaţi pentru loviri şi alte violenţe, dar nu şi pentru ultraj. Sindicatul Europol reclamă că, în aceste condiţii, poliţiştii agresaţi sunt neprotejaţi de lege, scrie Ziarul de Iași.
"La data de 30 Ianuarie 2023, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Gugesti au dispus reţinerea pentru 24 de ore a trei tineri, cu vârste cuprinse între 20 şi 23 de ani, care în cursul serii de 29.01.2023, în jurul orei 20:23, au lovit un bărbat, în timp ce se afla pe peronul gării din comuna Gugesti", a transmis, marţi, IPJ Vrancea.
Sursa citată a precizat că tinerii urmează sa fie prezentaţi în cursul zilei de astăzi procurorului din cadrul Parchetului de pe langa Judecătoria Focşani, în vederea dispunerii măsurilor legale.
"Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe", au mai precizat poliţiştii.
Sindicatul Europol a precizat că poliţistul era în timpul liber, iar agresiunea s-a produs de faţă cu fiul bărbatului, în vârstă de 7 ani.
"Un coleg din cadrul IPJ Vrancea, aflat în timpul liber, a intervenit pe peronul gării din comuna Gugeşti, judeţul Vrancea, după ce a observat că trei tineri agresau verbal şi fizic o femeie. Deşi colegul nostru şi-a declinat identitatea, cei trei bătăuşi l-au lovit cu pumnii şi picioarele, de faţa cu fiul acestuia, în vârstă de 7 ani", au scris, pe Facebook, reprezentanţii Sindicatului Europol.
Aceştia reclamă faptul că în dosarul penal deschis nu se fac cercetări pentru ultraj, ci doar pentru loviri şi alte violenţe.
"Chiar dacă articolul 28, alin. 4 din Legea nr. 218/2002 privind organizarea şi funcţionarea Poliţiei Române prevede că "Poliţistul este obligat să intervină şi în afara orelor de program, a atribuţiilor sale de serviciu şi a competenţei teritoriale a unităţii din care face parte, când ia cunoştinţă de existenţa unei infracţiuni flagrante, precum şi pentru conservarea probelor în cazul altor infracţiuni a căror cercetare va fi efectuată de organele competente", poliţistul care a intervenit nu a fost deloc apărat de lege", mai scriu sindicaliştii.
Potrivit acestora, ”legea penală nu este deloc de partea poliţiştilor”.
”Art. 257 din Codul Penal privind ultrajul nu include şi aceste situaţii care sunt obligatorii pentru poliţişti, astfel că legiuitorul a avut în vedere doar situaţiile din timpul serviciului”, au mai menţionat poliţiştii9.
Potrivit acestora, ”dacă legea nu te protejează, nu ne e de mirare că avem o concurenţă sub 1,36 candidaţi pe loc la şcolile de poliţie, meseria fiind din ce în ce mai rar căutată”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu