Un polițist din Dâmbovița și-a împușcat iubita apoi s-a sinucis, corpurile celor doi fiind găsite de colegii bărbatului.
Poliţistul şi-a împuşcat iubita, în maşina sa, apoi s-a sinucis. El a fost găsit de către colegii săi poliţişti, care au observat că femeia respira şi au chemat ambulanţa. Tânăra a fost dusă, în stare gravă, la spitalul din Târgovişte, scrie realitatea.net.Bărbatul, în vârstă de de 30 de ani, se afla în afara orelor de program și avea dreptul să poarte arma la el. Poliţistul a trecut fără probleme testul psihologic, în luna noiembrie a anului trecut. Superiorii săi spun că nu avea niciun fel de probleme disciplinare.
"În jurul orelor 6.30 dimineaţa, adjunctul şefului de post Moreni a fost găsit decedat în maşina personală de către alţi colegi ai săi. O persoană de sex feminin a fost găsită în maşină, împuşcată şi prezentând semne vitale, aşa că a fost condusă la spital, pentru a i se acorda îngrijiri medicale", informează Alexandra Niculae, purtător de cuvânt IPJ Dâmboviţa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu