Primarul Timișoarei, Nicolae Robu, se apără pe Facebook de speculațiile conform cărora ANI l-ar putea retrage din funcția de edil pentru că a fost concomitent senator al României și rector al Universității Politehnica din Timișoara. [caption id="attachment_219445" align="alignleft" width="310"] Foto: Mediafax[/caption]
"Dragi prieteni,
După cum aţi remarcat, desigur, în ultima vreme se fac speculaţii că eu aş putea fi demis din funcţia de Primar al Timişoarei, dacă ÎCCJ s-ar pronunţa că atunci când eram Rector al UPT şi Senator al României aş fi fost în incompatibilitate. Trecem peste faptul că ar fi evident incorect să fiu declarat în incompatibilitate câtă vreme ambele funcţii le-am obţinut prin alegeri, pentru 4 ani, într-un cadru legal care îmi permitea să le cumulez, cum, de altfel o permite şi actualul cadru. Dar iată ce spune Legea 176 privind sancţiunea aplicabilă în caz de incompatibilitate:
"Art. 25 (2) Persoana faţă de care s-a constatat existenţa conflictului de interese ori starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică ce face obiectul prevederilor prezentei legi, CU EXCEPŢIA CELOR ELECTORALE, pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia de demnitate publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana A OCUPAT O FUNCŢIE ELIGIBILĂ, nu mai poate ocupa ACEEAŞI FUNCŢIE pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului" (evident: aici mă încadrez eu, funcţiile de Rector şi Senator pe care le-am deţinut simultan fiind ambele eligibile).
Aşadar: dacă, prin absurd, aş fi declarat că aş fi fost în incompatibilitate, sancţiunea pe care aş primi-o ar fi interdicţia de a ocupa timp de 3 ani funcţii de demnitate publică NEELECTORALE (adică, în care se ajunge prin numire: Ministru, Secretar de Stat, Prefect, etc.) şi, dintre funcţiile elective, ACEEAȘI FUNCȚIE, adică: funcţia de Rector şi cea de Senator, funcţii care, evident, nu intră niciuna în aria mea de interes. Pot ocupa, însă, absolut orice altă funcţie electorală: Primar, Deputat, Președinte de Consiliu Județean, Preşedinte / Guvernator de Regiune, etc, etc.
Deci, fără grijă: MERGEM ÎNAINTE!", a scris Robu pe rețeaua socială.