Un rapper în vârstă de 31 de ani a murit după ce a fost împuşcat de 64 de ori de către doi indivizi.
Caz șocant în Statele Unite ale Americii! Un rapper, în vârstă de 31 de ani, a murit după ce a fost împuşcat de 64 de ori de către doi bărbaţi. Indivizii l-au atacat pe artist în timp ce acesta ieşea dintr-o închisoare din Chicago, scrie Daily Mail.
Londre Sylvester, cunoscut sub numele de scenă KTS Dre, a fost una dintre cele trei victime care au murit, sâmbătă, în faţa închisorii Cook County, din Chicago. Martorii au povestit că doi bărbați înarmați au coborât dintr-un autovehicul și au început să-l împuște pe tânărul cântăreț. Gloanțele l-au lovit pe rapper în față și în piept. Tragerea a avut loc în timp ce Sylvester era eliberat din închisoare și purta un dispozitiv de monitorizare la gleznă. El a fost transportat de urgență la Mount Sinai Hospital, dar medicii nu au mai putu face nimic pentru a-l salva, așa că au declarat decesul.
O femeie în vârstă de 60 de ani, care ar fi fost lângă cântăreț în momentul incidentului, a fost rănită la genunchi. Aceasta a fost dusă în stare bună la Spitalul Stroger, potrivit poliției americane.
O altă femeie, în vârstă de 30 de ani, a fost atinsă de un glonț pe o parte a feței. Din fericire, și aceasta a scăpat cu viață. Deocamdată, niciunul dintre atacatori nu a fost arestat. Polițiștii încearcă să dea de urma lor. Londre Sylvester a fost încarcerat pentru că a încălcat condițiile de eliberare, după ce ieșise din închisoare anul trecut. El urma să fie eliberat, dar să rămână supravegheat prin intermediul unei brățări electronice.
Tânărul star Swavy de pe TikTok a murit după „un incident fără sens de violență armată”, a confirmat familia sa, potrivit BBC. Puștiul de 19 ani al cărui nume real era Matima Miller a fost împușcat și dus la spital luni, 5 iulie, a transmis poliția din statul american Delaware. Mai multe detalii vor fi făcute publice când va fi posibil, a mai spus Departamentul de Poliție din Wilmington.
Familia dansatorului a postat pe pagina sa de Instagram, promițând că se încearcă să se „facă justiție pentru Swavy”. Aceștia au adăugat că „din cauza legalității”, nu pot da mai multe detalii în legătură cu evenimentele care au dus la tragicul incident. „Acesta este doar începutul, îi vom ține numele pentru totdeauna în viață și-i vom continua moștenirea”, se mai arată în postarea de pe Instagram.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu